În anul 2018, nici un proprietar de pădure din județul Maramureș nu a depus cerere pentru a primi bani în cadrul schemei de ajutor de stat numită „submăsura 15.1”. Dar în sesiunea 2019, 30 de primării și composesorate din Maramureș au făcut cereri și primesc timp de 5 ani cîte 38 euro/ha/an. Printre cei 30 de beneficiari se află și Primăria Baia Mare, care deține 8.000 ha de pădure, cea mai mare pădure a unei unități administrativ teritoriale din țară. (În 3 cazuri din cele 30, Garda Forestieră Maramureș mai face verificări privind îndeplinirea obligațiilor asumate de beneficiari, înainte de a primi banii.)
În sesiune nr. 3/2020, pentru a accesa Schema de ajutor de stat „Servicii de silvomediu, servicii climatice și conservarea pădurilor”, submăsura 15.1 „Plăți pentru angajamente de silvomediu”, au depus cerere un număr de 28 de composesorate, primării și o persoană privată din județul Maramureș, deținătoare a minumum 100 ha de terenuri cu vegetație forestieră. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură a primit cererile și le-a aprobat pe toate. Pa țară, au fost acceptate 322 de cereri.
Submăsura 15.1 înseamnă că proprietarii de păduri primesc sume de bani dacă încheie angajamente pe 5 ani. Scopul statului este ca pădurile să fie mai bine îngrijite și să fie menținută o consistență crescută a arboretelor. În schimb, statul acoperă pierderile de venit și costurile suplimentare suportate de deținătorii de terenuri forestiere care încheie angajamente voluntare pe o perioadă de 5 ani. Sprijinul este nerambursabil și se acordă sub formă de prime. Pentru pachetul 1 – asigurarea de zone de liniște în pădure, beneficiarul primește 38 euro/ an/ha, pentru întreaga suprafață inclusă în angajament. (Beneficiarii preferă acest pachet, deoarece pot exploata lemn în continuare, ca pînă acum, dar cu anumite restricții și precauții.)
Pentru pachetul 2 – utilizarea atelajelor la colectarea lemnului din rărituri, beneficiarul primește 137 euro/ an/ ha, pentru suprafața anuală pentru care se solicită sprijin în cadrul pachetului 2, care poate fi accesat numai împreună cu pachetul 1. Din județul Maramureș, pachetul 2 a fost accesat doar de Comuna Valea Chioarului, pentru 110 ha. Păcat!
Pentru suprafețele mai mari de 500 ha, se aplică degresivitatea sprijinului financiar. Suprafața minimă pentru care se încheie un angajament la pachetul 1 este de 100 ha. Proprietarii de terenuri forestiere care dețin suprafețe mai mici de 100 ha se pot asocia. (Avem un singur caz de acest fel, cu doi asociați, unul fiind Achim Cristian Vasile.)
Iată lista beneficiarilor din Maramureș pentru sesiunea 3/2020, suma totală fiind de 3.018.554 euro: Orașul Borșa, pentru cele 5.582 ha de pădure urbarială, primește cîte 38 euro/an timp de 5 ani; Asociația Composesoratul Nobil Săpînța, 2.030 ha x 38 euro/an; Comuna Băiuț, 1.552 ha; Comuna Remeți, 1.084 ha; Comuna Rozavlea, 896 ha; Comuna Coaș, 705 ha; Orașul Tăuții Măgherăuș, 645 ha; Comuna Săpînța, 544 ha; Composesoratul Bloaja, 475 ha; Composesoratul Dîmbu Lupului Șurdești, 411 ha; Comuna Valea Chioarului, 319 ha; Asociația composesorală Săbișa, 398 ha; Comuna Copalnic Mănăștur, 385 ha, 73.169 lei; Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului, 332 ha; Comuna Cicîrlău, 300 ha; Asociația composesorală Bistra, 272 ha; Composesoratul Cernești, 241 ha; Comuna Mireșu Mare, 222 ha; Comuna Satulung, 206 ha; Asociația Composesorală Copalnic Mănăștur, 205 ha; Asociația Composesorală Ilba, 159 ha; Asociația Composesorală Înfrățirea Remeți pe Someș, 154 ha; Achim Cristian Vasile, 151,10 ha; Asociația composesorală Cufoaia, 145 ha; Parohia ortodoxă Cărpiniș, 132 ha; Composesoratul Șișești, 130 ha; Comuna Boiu Mare, 104 ha. Sumele vor ajunge în contrul beneficiarilor pînă în 30 iunie 2021. Suma este de 175 euro/ha. Va fi o sesiune de primire a cererilor și în 2021, interesați-vă la APIA Maramureș, director executiv Ioan-Florin Urs. Banii provin din Fondul European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală.




























