O nouă premieră medicală, la un pacient de 5 ani • Afecțiune gravă și extrem de rară la copii, tratată cu succes la Pediatrie

0
97

O nouă premieră medicală a fost înregistrată de medicii de pe Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” Baia Mare, în cazul unul pacient de numai 5 ani. Doctorii au rezolvat alte două cazuri extrem de grave, însă după aplicarea tratamentului, în cazul unei paciente de 9 ani evoluția a fost lentă dar favorabilă, în timp ce un băiat de 13 ani este încă sub tratament, dar cu o evoluție pozitivă.
Potrivit medicului-șef, Lucian Bogdan, în primul caz este vorba despre un băiețel de numai 5 ani, care a fost internat cu febră și congestie faringo-amigdaliană. Suspiciunea inițială, că micuțul ar fi infectat cu SARS-CoV-2 a fost infirmată prin testul RT-PCR. Inițial, simp­tomatologia copilului a fost interpretată ca fiind amigdalită acută, fiind inițiat tratamentul antibiotic și simptomatic, însă evoluția pacientului nu a fost bună, reapărând ascensiunile febrile după două zile de medicamente, dar și lipsa apetitului și alterarea stării generale. În cadrul Secției Pediatrie, cazul a fost reevaluat de către colectivul secției, fiind ridicată suspiciunea unui Sindrom Inflamator Multisistemic la Copil, o entitate rară și severă la copil, asociată infecției cu SARS-CoV-2 în antecedente.
„Reevaluarea clinică, biologică și imagistică a confirmat suspiciunea clinică prin evidențierea anticorpilor pentru SARS-CoV-2 de tip IgG, care au susținut faptul că a existat o infecție COVID-19, veche și vindecată, apariția inflamației sistemice importante dovedită prin analize de laborator, precum și afectarea pleuro-pulmonară bilaterală, cu leziuni specifice acestei afecțiuni, confirmată imagistic. Sub tratament antibiotic, antiinflamator, anticoagulant, simp­tomatic și suportiv evoluția micuțului a fost spectaculoasă, cu remisia modificărilor ima­gistice și a sindromului inflamator” – a declarat Lucian Bogdan, medic-șef al Secției Pediatrie.
Un alt caz special care a fost tratat este cel al unei fetițe de 9 ani, provenită dintr-un mediu social defavorizat, cu o anemie multifactorială severă, insuficiență cardiacă secundară gravă, care s-a complicat pe acest fond cu o pneumonie bilaterală cu pleurezie. După transfuzia cu concentrat eritrocitar efectuată de urgență, tratamentul insuficienței cardiace și al penumoniei evoluția pacientei a fost lentă dar favorabilă.
Al treilea caz tratat de medicii Secției Pediatrie, care a ieșit din tiparele obișnuite, este cel al unui băiat de 13 ani, care s-a prezentat la spital cu dificultăți de respirație și ascensiuni febrile despre care mama a afirmat că au apărut relativ recent, însă starea s-a agravat în numai câteva zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.