Ministerul Sănătății finalizează distribuția dozelor de vaccin gripal achiziționate pentru derularea campaniei de vaccinare antigripală din sezonul 2020-2021.
Ultimele 540.000 doze de vaccin gripal au ajuns, joi și vineri, la direcțiile de sănătate publică și, mai apoi, în cabinetele medicilor de familie pentru continuarea imunizării persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire. Pentru acest sezon s-au achiziționat aproximativ 3 milioane de doze de vaccin gripal, dublu față de anul trecut.
În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătății sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, boli metabolice, copii și bătrâni instituționalizați, personal medical, precum și gravide.
Ca în fiecare an, campania se derulează prin cabinetele medicilor de familie și în unități sanitare cu paturi.
Repartiția dozelor de vaccin către direcțiile de sănătate publică s-a realizat în mai multe etape, începând cu data de 14 septembrie 2020.
Până în 29 noiembrie a.c., în cadrul campaniei de vaccinare gratuită a MS, au fost vaccinate un număr de 864.796 persoane din categoriile la risc, conform monitorizărilor realizate de INSP. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripaclinica, IACRS și pneumonii) este în scădere. Un singur caz de gripă s-a înregistrat la nivel național și nici unul în Maramureș.






























