Legile așteptate de mediul de afaceri au fost promulgate

0
29

După ani de așteptare, mediul de afaceri se poate declara oarecum mulțumit de modificările pe Codul fiscal și cel de procedură fiscală, promulgate vineri de președintele Klaus Iohannis.
Așadar, de anul viitor intră în vigoare un set important de modificări. Iată-le succint prezentate:
1. Ajustările pentru deprecierea creanțelor devin integral deductibile, fiind eliminat pragul actual de 30%.
„…o societate care face provizioane pentru creanțele pe care le are de recuperat în condițiile stipulate de Codul Fiscal va putea deduce integral aceste provizioane (…) Prin această modificare și pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a acestor creanțe vor fi și deductibile integral și nu 30%, ca până acum”.
2. Cheltuielile cu beneficiile acordate salariaților în instrumente de capital cu decontare în acțiuni vor fi cheltuieli deductibile la momentul acordării efective a beneficiilor.
3. Consolidarea fiscală la nivel de grup va permite societăților din același grup fiscal să compenseze profiturile cu pierderile, urmând să plătească impozit doar pe diferență.
„Pierderile fiscale ale unor societăți vor putea fi recuperate mai repede din profiturile altor societăți din grup, evitându-se multe situații în care pierderile expirau pentru că nu puteau fi utilizate într-o perioadă de 7 ani de către respectivele societăți. Consolidarea aduce astfel un beneficiu important, în special în această perioadă dificilă, prin faptul că optimizează fluxurile de numerar ale grupurilor ce includ atât societăți aflate în poziție de pierdere fiscală, cât și societăți ce înregistrează profit”.
4. Avantajul sub forma utilizării în scop personal a vehiculelor devine neimpozabil și scutit de contribuții sociale și pentru angajații microîntreprinderilor sau ai societăților care datorează impozitul specific unor activități, fără alte condiționări.
5. Tichetele cadou acordate de o societate unor persoane fizice care nu sunt într-o relație generatoare de venituri salariale cu aceasta sunt venituri din alte surse și sunt subiect doar de 10% impozit pe venit.
6. Angajatorii nu vor plăti impozit pe venit și contribuții sociale pentru sumele acordate angajaților care desfășoară telemuncă în limita unui plafon lunar de 400 lei corespunzător numărului de zile din lună în care angajatul desfă­șoară activitate în regim de telemuncă.
7. Vor fi exceptate de la impozitul pe venit și contribuții costurile suportate de angajatori cu testarea epidemiologică și/sau vaccinarea angajaților pentru a împiedica răspândirea bolilor care pun în pericol sănătatea angajaților și cea publică.
8. Se exceptează de la plata contribuțiilor sociale sumele plătite de angajator pentru educația timpurie a copiilor angajaților.
Din perspectiva impozitului pe profit, aceste cheltuieli vor fi nedeductibile însă vor putea fi scăzute din impozitul pe profit datorat, în limita a maximum 1.500 lei/lună pentru fiecare copil.
9. Posibilitatea de a recupera TVA plătită la buget pentru facturile mai vechi de un an, neîncasate de la persoane fizice.
10. Posibilitatea de a desemna un reprezentant fiscal autorizat pentru obligațiile de TVA de către persoanele neînregistrate în scopuri de TVA în România.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.