Senatul cere DSP București să comunice dacă Diana Șoșoacă este exceptată de la purtarea măștii

0
48

Senatul cere DSP București să comunice dacă Diana Șoșoacă este exceptată de la purtarea măștii de protecție în spații închise și dacă bolile menționate în adeverința acesteia fac parte din categoria „bolilor care afectează capacitatea de oxigenare”.

„Vă adresăm rugămintea de a verifica îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de Ordinul nr. 874/81/2020 și de a ne comunica dacă (1) bolile menționate în adeverința medicală atașată fac parte din categoria <bolilor care afectează capacitatea de oxigenare>, (2) adeverința medicală atașată a fost emisă cu respectarea competenței legale și (3) titularul adeverinței medicale atașate este exceptat de la purtarea măștilor de protecție în spații închise”, potrivit solicitării Senatului.

Cererea adresată DSB București este semnată de senatorul PNL Laura-Iulian Scântei, președinte al Comisiei de validare.

„Vă rugăm să ne transmiteți răspunsul dvs. cu celeritate azi, 21 decembrie 2020”, se precizează în adresa Senatului.

Diana Șoșoacă, senator AUR, participă la prima ședință a forului legislativ fără mască de protecție.

Nicolae Ciucă, premier interimar, cere instituțiilor statului să verifice adeverința invocată de Diana Șoșoacă.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.