Conducerea Consiliului Județean Maramureș a anunțat recent că își dorește ca Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” să redobândească personalitate juridică. Deși decizia de comasare a fost votată la momentul respectiv și de grupul de consilieri PNL, oficialii CJ spun acum că a fost o hotărâre greșită.
În momentul fuzionării Școlii Populare de Artă „Liviu Borlan” cu Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Maramureș (CJPCT), numeroși artiști, părinți și elevi au protestat față de această decizie, arătând că instituția trebuie să rămână de sine stătătoare. Nu s-a ținut cont de nemulțumirea celor în cauză, așa că școala a fuzionat cu CJPCT Maramureș. Acum, aleșii județeni din actualul for administrativ au o ală părere. Inclusiv șeful administrației maramureșene, Ionel Bogdan, consideră că din toamnă trebuie să se revină la vechiul statut al Școlii Populare de Artă.