În Rona de Sus • Depistat la volan cu alcoolemie

0
70

Miercuri seara, la ora 19:57, polițiștii din Sarasău au fost sesizați de către o femeie că soțul acesteia a plecat cu autoturismul aflându-se sub influența alcoolului.
În Rona de Sus, pe strada „fosta cale ferată”, la intersecție cu strada Fierarului, a fost identificat bărbatul, de 42 de ani, care se afla la volanul unui autoturism.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul din Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și fără permis de conducere.

În Borșa
1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat

În noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00:30, polițiștii din Borșa au oprit în trafic un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un tânăr, de 26 de ani, din oraș.
Deoarece tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Borșa, unde i s-au prelevat mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Față de bărbat, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

În Mesteacăn
Sub influența alcoolului și cu autoturismul neînmatriculat

Tot miercuri seara, la ora 22:40, polițiștii din Șomcuta Mare au oprit pentru control, un autoturism care circula pe strada Pășunii, din satul Mesteacăn.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 51 de ani, din localitate, care în urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că avea o alcoolemie de 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În urma verificărilor, s-a mai constatat că autovehiculul nu este înmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.

În Moisei
Coliziune cu poarta unui imobil

Miercuri, la ora 13, polițiștii din Vișeu de Sus au intervenit la un accident rutier produs în comuna Moisei.
La fața locului polițiștii au constatat că un bărbat, de 39 de ani, din localitate, a condus un cvadriciclu care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu poarta unui imobil.
De asemenea, polițiștii au constatat și faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, care a fost transportat de un echipaj medical la Spitalul din Borșa.
Conducătorul cvadriciclului a fost testat alcoolscopic, cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și vătămare corporală din culpă.

În Baia Mare
Doi șoferi au ajuns la spital

Polițiștii rutieri din Baia Mare au intervenit la un accident rutier produs pe strada Dumbravei.
La fața lacului, polițiștii au constatat că o autoutilitară condusă dinspre strada Mihai Eminescu înspre B-dul Unirii, a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, în zona intersecției cu strada Pomilor.
La volanul autoturismelor au fost identificați doi bărbați, unul de 44 de ani, din Coltău, și altul de 41 de ani, din Baia Mare.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, fiind transportați la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest rezultatul fiind „zero” în ambele cazuri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.