Dăruiește Viață

0
90

Asta au făcut și fac două femei extraordinare – Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu -, care au pus bazele primului spital pentru copiii bolnavi de cancer din România. Construit exclusiv din donații. Nu cu sprijinul statului, ci ajutorul a peste 350.000 de români și peste 4.000 de companii, care au demonstrat că în țara lui „nu se poate”, acum se poate! Așezat cu grijă în curtea Spitalului de copii „Marie Curie” din București.
Dăruiește viață! Ce mesaj dătător de speranță, într-o lume în care viața este amenințată. Iar Carmen Uscatu și Oana Gheorghiu, fondatoarele Asociației „Dăruiește viață” o fac cu tenacitate și îndârjire. Pentru un spital, dar și un campus pentru părinți, demne de secolul în care trăim. Cu condiții de spitalizare și tratamente foarte bune, cu cercetare și servicii de top.
Un centru de referință, care să însemne și spații de învățare pentru studenți și rezidenți, laboratoare, cercetare, studii clinice, parteneriate cu clinici de top din străinătate, un training permanent, cursuri de comunicare medic-pacient. Toate în beneficiul pacientului, căruia să-i dai șansa să își revină și să își reia viața de acolo de unde a lăsat-o când s-a îmbolnăvit.
În afara spitalului pentru copii bolnavi de cancer, Asociația „Dăruiește Viață” s-a mobilizat, la începutul pandemiei, să ajute spitalele din țară. Nu mai puțin de 4 milioane de euro s-au strâns și au fost donați spitalelor, dar și pentru primul spital modular COVID de Terapie Intensivă din țară, din curtea spitalului Elias. Încercând să spargă bariera dintre administrația publică și ONG-uri. Și birocrația care sufocă sistemul sanitar. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.