🕮 Lecții de învățat 🕮 Memento mori

0
101

Ar trebui să învățăm de la Eminescu să ne apărăm credința sfântă a strămoșilor cu mai multă fermitate și dragoste. El nu avea nevoie de bogății, nici de poziții sociale și se simțea fericit printre ai lui, cărora le împărtășea crezul și nevoile. Dar avea atâtea întrebări, la care răspundea cu mintea lui de geniu.
Unii spuneau despre el că este necredincios. Dar citindu-i poeziile vezi exact contrariul. Spre acest pisc ar trebui să privim. Cu respect și mândrie că facem parte din același neam cu el. Sigur că nu este ușor astăzi să convingi ce este Eminescu și ce înseamnă pentru cultura română. Cei care nu-l citesc pe Eminescu și îl refuză așa, nemotivat, au de pierdut. E o problemă de alegere intelectuală. Dar fiecare generație are un Eminescu al ei, îl poate recepta din perspectiva paradigmelor acelei generații. Într-un fel s-au raportat la Eminescu contemporanii lui în frunte cu Titu Maiorescu. În alt fel, pe urmă, s-au raportat criticii literari – perioada interbelică. Altfel îl receptează generația online.
Omul limitat nu poate cuprinde nelimitatul creației sale. „Ca s explic a ta ființă, de gândiri am pus popoare,/ Ca idee pe idee să clădească pân’ în soare,/ Cum popoarele antice în al Asiei pământ/ Au unit stâncă pe stâncă, mur pe mur să ajungă n ceruri./ Un grăunte de’ndoială mestecat în adevăruri/ Și popoarele mi de gânduri risipescu se în vânt.// Cum ești tu nimeni n o știe. Întrebările de tine,/ Pe a istoriei lungi unde se ridică ca ruine” (Memento mori).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.