Verificări pentru beneficiarii de ajutoare sociale

0
53

Anchete sociale în primării, intensificarea controalelor de către Agențiile Județene pentru Plăți și Inspecție Socială în cazul beneficiarilor de venit minim garantat sau ajutor de sprijin pentru susținerea familiei.
Sunt dorințele exprimate de noul ministru al Muncii, Raluca Turcan, demnitarul arătând că trebuie să se verifice dacă acestea sunt persoane care au deschiderea să-şi caute loc de muncă în continuare sau se complac în acea formă de sprijin.
De cealaltă parte, reprezentanții din teritoriu ai Inspecției Sociale așteaptă reglementări clare în acest sens, arătând că pandemia le-a cam dat peste cap controalele încă de anul trecut. Astfel, în județul nostru, la fel ca și în celelalte zone din țară, s-a renunțat la verificările în teren, inspectorii sociali limitîndu-se la forma de monitorizare online, prin mail-uri sau telefonic. În cazul în care li se va cere să meargă în teritoriu, angajații Inspecției Sociale au arătat că au echipament de protecție, mănuși, viziere, măști, dar celelalte dotări sunt insuficiente.
În județul Maramureș există peste 4.000 de beneficiari ai venitului minim garantat și peste 4.000 de persoane care primesc sprijin pentru susținerea familiei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.