Academia Minaur Baia Mare a avut un parcurs ireproșabil la primul turneu al juniorilor III, Seria F, turneu care s-a desfășurat pe parcursul săptămânii trecute în Sala de Sport a Școlii „Vasile Alecsandri”. Juniorii băimăreni au dominat turneul în totalitate și aproape s-au calificat în Grupa Valoare, chiar dacă mai este de jucat și returul. În acest moment, sportivii antrenați de Claudiu Clonovszki și Florin Mironescu dețin un avans de cinci puncte față de locul secund, respectiv unsprezece față de poziția a treia. La turneul din Baia Mare, Academia Minaur i-a avut în topul marcatorilor pe Patrick Jesek (41 goluri), Patrick Ienei (34) și Adrian Breban (32).
După cum se știe, noul sezon a adus mai multe modificări în ceea ce privește regulamentul de desfășurare a competiției. Astfel, cele mai importante schimbări sunt cele legate de timpul de joc sau numărul de jucători folosiți. Se vor juca trei reprize a câte 20 de minute fiecare, în prima repriză echipele fiind obligate să folosească 5 jucători de câmp și un portar. În celelalte două reprize se va juca normal, 6 jucători de câmp și un portar.
Rezultatele primului turneu, Seria F: LPS Cluj-Napoca – LPS Alba Iulia 48-19 (16-6, 17-8, 15-5); Academia Minaur Baia Mare – LPS Bihor Oradea 49-37 (14-9, 19-14, 16-14); LPS Alba Iulia – Academia Minaur Baia Mare 13-60 (5-20, 3-19, 5-21); Liceul Liviu Rebreanu Turda – LPS Cluj-Napoca 40-42 (14-11, 14-16, 12-15); Academia Minaur Baia Mare – Liceul Liviu Rebreanu Turda 53-18 (19-8, 17-5, 17-5); LPS Bihor Oradea – LPS Alba Iulia 51-11 (17-3, 16-2, 18-6); Liceul Liviu Rebreanu Turda – LPS Bihor Oradea 33-48 (7-15, 12-16, 14-17); LPS Cluj-Napoca – Academia Minaur Baia Mare 30-43 (9-13, 11-17, 10-13); LPS Bihor Oradea – LPS Cluj-Napoca 35-23 (12-10, 10-6, 13-7); LPS Alba Iulia – Liceul Liviu Rebreanu Turda 26-62 (9-20, 10-19, 7-23).
Academia Minaur Baia Mare conduce seria F a juniorilor III cu maximum de puncte – 20, locul secund îi revine celor de la LPS Bihor Oradea – 15 puncte, iar podiumul este încheiat de LPS Cluj-Napoca – 9 puncte. Liceul Liviu Rebreanu ocupă poziția a patra – 6 puncte, iar pe ultimul loc în serie se află LPS Alba Iulia – 0 puncte. Reamintim ca din acest sezon regulamentul FRH prevede că echipele să fie recompensate cu 1 punct pentru fiecare repriză câștigată și 2 puncte pentru o victorie.
































