Rezultat surprinzător înregistrat de Progresul Șomcuta Mare împotriva liderului Seriei 10 din Liga 3, SCM Zalău, echipă de care a dispus cu scorul de 2-0 (1-0), în amicalul susținut miercuri după-amiază pe sinteticul de la Iclod. Golurile formației antrenate de Cristian Bogdan au fost marcate de doi juniori, Marco Petran (10) și Răzvan Lazăr (65), ambii născuți în anul 2002. Maramureșenii au avut o evoluție încântătoare și rezultatul este cu atât mai bucuros, cu cât echipa sălăjeană nu a mai pierdut vreun joc din luna septembrie. Până la urmă este doar un joc de verificare, însă pentru moralul jucătorilor orice victorie contează enorm. Ce-i drept, Progresul Șomcuta este o echipă mult mai puternică decât în tur, transferând în această iarnă patru jucători – David Simion, Cătălin Tutuța, Mark Parnăi și Andrei Zete, care pot aduce un mare plus în tentativa atingerii obiectivului, evitarea retrogradării.
Progresul Șomcuta Mare • Repriza I: Brumar – Pașca, Lang, D. Simion, Revesz, Balmoș, S. David, Nemeș, Răduneață, Petran, Zete. • Repriza a II-a: Roșiianu – Pașca (60, Cezar Bud), Răzvan Lazăr, Lang, Balmoș, S. David, Buhai, Răduneață, Nemeș (60, Cupșa), Petran, Zete.
Următorul amical al Progresului Șomcuta Mare este planificat pentru sâmbătă, 20 februarie, cu Someșul Dej, la Iclod sau Dej.































