Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare vă invită pe pagina de facebook să audiați o melodie folclorică, înregistrată de profesori alături de elevi. Veți regăsi 3 voci și o chitară în prelucrarea folclorică a frumoasei piese „Cât îi cerul plin de stele”. Piesa aparține compozitorului și interpretului Gheorghe Palcu. Interpretează profesoara Diana Bledea-Cârlig, alături de talentatele sale eleve, Iulia Vlad și Claudia Sas, acompaniate la chitară de prof. Lucian Iluț. La înregistrare au mai contribuit: Daniel Pop – montaj video și Răzvan Butuc – sunet.