Adrian Oros, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, intenționează să semneze un „Ordin pentru stabilirea dimensiunilor tipurilor de exploatații de suine” și invocă hotărîrea nr. 2/2017 a Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență. Proiectul de ordin este pus în discuție publică în 17-27 februarie 2021, perioadă în care cei interesați pot trimite propuneri de modificare, prin e-mail: politiciagricole@madr.ro.
Exploatațiile de suine pot fi de trei tipuri, scrie în proiect: noncomercială (maximum 5 porci crotaliați, în cotețul țăranului), comercială (autorizată sanitar veterinar și pe firmă la registrul comerțului, fără limită de capete) și comercială în sistem semideschis (deținută de firme mici, care cresc porci din rasele tradiționale Bazna și Mangalița). Ordinul, dacă va fi emis, va intra în vigoare din 1 septembrie 2021.
Țăranii și micii fermieri se opun. Asociația EcoRuralis din Cluj-Napoca, „a țăranilor și țărăncilor”, în care s-au înscris și membri din Maramureș, îi cere ministrului agriculturii (universitar clujean) să nu emită acest ordin care ar distruge țăranii și satele. Legea zootehniei le permite românilor să crească animale, iar Constituția asigură dreptul fiecărui cetățean la viață, libertate de acțiune și proprietate, pentru a trăi decent și a fi fericit.
• Ieri după-amiază, în Lăpușel, s-au întîlnit cîțiva membri ai asociațiilor de crescători de animale din Maramureș, la care am fost invitat să particip. Voi reveni cu amănunte.































