Copaci rari şi unicate în Maramureş!

0
199

Salutăm natura ce renaşte!
Dacă tot vine primăvara şi ne îmbie să fim parteneri la renaşterea naturii, ar fi bine să ştim ce urmărim. Cu mici excepţii, devenite zone protejate, pădurile seculare, străbune, cică dacice, au cam dispărut. Munca silvică, dar şi abuzurile, tăierile masive inclusiv cele de după război, făcute de SOVROM-uri, au adus repopulare cu specii „rentabile”. Prin urmare, avem păduri de foioase, de răşinoase sau mixte, dar cu excepţiile date de locuri greu accesibile, sunt păduri plantate. Însă avem în Maramureş câteva specii protejate, considerate monumente ale naturii. În listă sunt surprize interesante, în unele cazuri sunt specii aduse aici de grofi, în altele sunt rămăşiţe ale pădurilor de odinioară. De dragul pădurii, al informării, le trecem în revistă! Cu voia dvs, ne vom feri să-i localizăm, datorită evidentei atracţii pentru lemn a poporului nostru…

Tisa -Taxus baccata este un arbore puţin înalt (15-20 m), putând ajunge la un diametru de până la 3 m, însă rămâne în stare de arbust. Se aseamănă cu bradul, de care se deosebeşte prin frunzele de o culoare mai verde, iar pe faţa inferioară, verzi palide. Pe timpuri, lemnul de Tisa se mai folosea la obţinerea unor cuie care ajutau prin faptul că acest lemn nu putea fi ros de nicio specie de insecte. În popor se zicea că până şi umbra tisei este otrăvitoare. Se utiliza în vechime atât la prepararea otrăvurilor, cât şi la prepararea unor leacuri, scrie wikipedia. Conform datelor deţinute de Agenţia pentru Protecţia Mediului Maramureş, într-o listă a copacilor-monument al naturii, mai există cinci copaci de tisă la noi!! „Fructul de tisă se numeşte aril, care nu este otrăvitor. În localitatea Repedea, pe Jolob, se află un exemplar deosebit de valoros având o vârstă de circa 1000 de ani”, ne spune montaniardul Ionică Pop.
Quercus petraea, cunoscut ca stejarul irlandez, a fost o specie nativă a Europei, dar şi în Anatolia şi-n Iran. Este copacul naţional al Irlandei. S-a folosit în confecţionarea de vapoare, dar şi de mobilier sau de butoaie. Se spune că lemnul are proprietăţi antimicrobiene. În anumite zone, din cauza fructificării masive, ţăranii din Irlanda şi nu numai, păstoreau animalele, porcii în special, sub acei stejari, toamna, pentru a-i îngrăşa. Mai există un singur asemenea stejar irlandez în Maramureş!
Quercus ceris – Stejarul Cer sau stejarul turcesc este o specie masivă, creşte până la 25-40 de metri şi o grosime de doi metri diametru. Specia a existat şi înaintea erei glaciare, cu 120.000 de ani în urmă. În Maramureş mai există unul singur, conform listei.
• Stejarul pedunculat – Quercus robur sau Quercus pedunculata este un arbore din zona temperată, înalt, cu ramuri puternice, noduroase. Scoarţa stejarului este brun-negricioasă, aspră, adânc brăzdată, adăpostind adesea o microfaună activă, conform Wikipedia. Scoarţa de stejar este folosită din antichitate în tăbăcărie, deoarece conţine mari cantităţi de tanin, foarte eficienţi în prelucrarea pielii. Cel mai bătrân stejar din România are aproape 900 de ani şi se află în Cajvana, Suceava şi este şi cel mai bătrân stejar din sud-estul Europei. Aparent, sunt doar trei asemenea stejari pedunculaţi în Maramureş, deşi se vorbeşte de „pădurea de stejar pedunculat” de la Fersig, ba şi de pe Herea, între Rona de Sus şi Bistra.
Castanul comestibil este un arbore foios, atingând frecvent înălţimea de 20–35 m, cu un trunchi care la maturitate poate atinge adesea doi metri în diametru. Arbori foarte bătrîni pot ajunge la diametrul de 4 metri. Castanul comestibil ajunge vârsta de 500–600 de ani. Cel mai mare copac cunoscut este Castagno dei Cento Cavalli („Castanul de o sută de cai”) din Sicilia. Deşi originar dintr-o zonă cu climat mediteraneean, castanul comestibil se poate adapta şi la alte două tipuri de subclimate, cel de tip submediteraneean, precum în Banat, sau de tip temperat, dar moderat, în văile protejate din jurul Băii Mari. Coaja arborelui este o sursă importantă de tanin. Şi aici avem informaţii contradictorii, aparent ar fi doar şase în Maramureş, deşi avem păduri, ce-i drept afectate grav de acel cancer, de la Şomcuta la Tăuţii de Sus, Baia Mare, ori Baia Sprie.
Cornul european (Cornus mas) este o specie nativă sudului Europei şi sud-vestului Asiei. Creşte în pădurile de foioase din zonele de deal şi munte. Fructele sunt comestibile, au gust astringent când sunt consumate proaspete. Sunt folosite mai ales la producerea gemului, la pregătirea sosurilor similare sosului de merişoare. În Armenia, fructul este folosit la distilarea votcii. În Turcia este consumat cu sare în timpul verii. Fructele se coc spre sfârşitul verii şi seamănă cu fructele coapte de cafea. În România, fructele se folosesc la obţinerea de cornată. Ceaiul din coarnele uscate sau proaspete este antidiareic. Din scoarţa sa se mai poate produce vopsea, iar din frunze se obţine tanin. Iar, ar fi unul singur în Maramureş, deşi sunt zone din judeţ, gen Negreia sau Remetea, de unde se culeg fructe inclusiv pentru o superbă ţuică de coarne. „Un corn monumental, pe care l-am găsit în Maramureş, datează de pe vremea lui Ştefan cel Mare şi se află în Şişeşti”, spune montaniardul Ionică Pop.
Chiparosul – Taxodium distichum este un conifer din familia Cupressaceae, nativ din sud-estul Statelor Unite. Puternic şi dur, se adaptează oricărui sol, inclusiv celui sărat, uscat sau mlăştinos. Rezistă foarte bine şi la poluare. Amerindienii foloseau chiparosul pentru sicrie, tobe şi canoe! Aparent, avem trei asemenea copaci în Maramureş!!
Ginkgo biloba este ultimul supravieţuitor al familiei Ginkgophyta, nativ din China. Este larg cultivat acolo datorită proprietăţilor medicinale. Sunt copaci mari, ajung la 20-35 de metri, unii la 50 de metri. În Hiroshima, Japonia, sunt şase asemenea copaci care au supravieţuit bombei nucleare lansate în 1945 şi sunt în viaţă. Ginko este una din speciile cele mai cercetate pentru efectul medicinal, de la oprirea îmbătrânirii la încetinirea Alzheimer etc. Alte studii au arătat contrariul, spun că nu s-a dovedit nici un efect benefic. Avem un singur exemplar în Maramureş!

Platanus occidentalis – paltinul poate ajunge la 53 metri înălţime şi la 4 metri diametru. Avem un singur asemenea platan crescut natural în Maramureş, separat de cei plantaţi de o vreme în oraşe. Montaniardul ne spune cu totul altceva, din viaţă, de la faţa locului… Ceea ce avem noi aici este Acer pseudoplatanus, cel de munte, nu cel american. Paltinul de munte – Acer pseudoplatanus este un arbore din familia aceraceelor, cu lemnul alb, foarte rezistent, elastic şi fin, folosit la fabricarea mobilei şi a instrumentelor muzicale. În şamanism, paltinul este considerat ca arborele cu cea mai înaltă vibraţie sonoră.Denumit şi „paltinul care cântă”, arborele matur are mare căutare printre lăutarii din Bihor, din el sunt confecţionate celebrele viori cu goarnă. Avem, teoretic, unul singur în Maramureş.
• Pinul negru – Pinus nigra este o specie de pin întâlnită în Europa. Are o înălţime de până la 50 m şi un diametru de 1 – 1,5 m. Provine din Turcia, este un conifer considerat invaziv în Noua Zeelandă, dar la noi în Maramureş am avea un singur exemplar. „În căldările glaciare din Munţii Rodnei (Zănoaga Mare, Căldarea Gârgălău şi Lala Mare vegetează, printre pâlcurile de jneapăn (Pinus montana), un relict glaciar, zâmbrul (Pinus cembra). Apoi, avem jneapănu (Pinus montana) suprafeţe compacte se află în Parcul Natural Munţii Maramureşului, în arealul Jupania”, ne spune iubitorul de natură. Zâmbrul este un adevărat alpinist al pădurii, spre deosebire de mare parte dintre specii, el urcă până la 2000 metri altitudine.
Sequoia sunt printre cele mai înalte forme de viaţă de pe Pământ şi cresc natural în pădurile din Sierra Nevada, California, la o altitudine de peste 2000 de metri. Aceşti arbori gigantici au fost botezaţi după numele unui şef de trib local, Sequoyah, inventatorul primului alfabet fonetic al indienilor cherokee. Arborii Giant Sequoia pot creşte până la 9 m diametru şi cel puţin 76 m înălţime. Pot trăi până la 3000 de ani. Mai multe exemplare de Sequoia au fost plantate pe meleagurile noastre, cel mai impunător este în munţii Apuseni, Oradea are trei arbori giganţi. Avem unul şi-n Maramureş.
Teiul argintiu -Tilia tomentosa, nativ în sud-estul Europei, dar şi al Asiei. Teiul lui Eminescu are 500 de ani şi se găseşte în parcul Copou din Iaşi. Avem nouă asemenea tei în Maramureş.
Arţarul – Acer negundo se găseşte în grup în Maramureş, e o specie nativă în America de Nord. Creşte repede, trăieşte puţin, Uneori e considerată specie invazivă. Amerindienii făceau din el arcuri, farfurii, tobe sau fluiere. Seva arţarului e folosită pentru a se face un celebru sirop, folosit azi în bucătării, dar înainte indienii făceau bomboane pe băţ din el, uneori în mijloc aveau organe fierte.
Tuia – Thuja occidentalis e un conifer veşnic verde, nativ din estul Canadei. E larg cultivat ca plantă ornamentală. În Maramureş se găsesc doi naturali. Cei ornamentali au suferit, prin experimente, diferite mutaţii, există azi peste 300 de variante de tuia, cu diverse variaţii de culoare, formă sau mărime. Seva sa e folosită pentru produse de curăţenie, dezinfectanţi, insecticide, săpunuri.
„În Maramureş.vegetează trei specii: Sorbus domestica, Sorbus torminalis şi sorbus aucuparia. Exemplare de sorbus domestica se află în zona Vălenii Şomcutei – Buciumi, un exemplar a fost declarat monument al naturii, din păcate a fost trăsnit. Fructele sunt comestibile, iar localnicii îşi fac horinca din ele”, spune Ionică Pop.
Maramureşul mai are specii protejate de grup, chiar dacă nu mai vorbim de rarităţi, de un exemplar, două. Sunt protejaţi pentru importanţa lor în natură, dar şi pentru a nu intra sub drujba omului de bine. E un început însă în a băga în seamă copacul, natura. După cum aţi obervat, omul a convieţuit, din cele mai vechi timpuri, cu pădurea, cu copacii. L-a făcut butoaie, viori, fluiere, sirop sau horincă… Buna convieţuire a durat însă până la industrializare…

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.