”Săptămâna meseriilor” în Maramureş

0
23

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş organizează, în perioada 8-14 martie, acţiunea „Săptămâna Meseriilor”, în care unităţile de învăţământ care au ofertă educaţională pentru învăţământul profesional, inclusiv dual, realizează activităţi cu respectarea strictă a legislaţiei care reglementează starea de alertă, a celei specifice scenariilor în care funcţionează unităţile de învăţământ şi a măsurilor de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Prin Legea nr. 66/ 2019, data de 11 martie este instituită ca „Ziua Naţională a Meseriilor”, iar ISJ Maramureş va marca această zi prin organizarea, în data de 11 martie, începând cu ora 12, în sala de evenimente ATP Tech Center, a unei dezbateri intitulate „Meseria face diferenţa”. ”Aceasta va fi organizată fără public, transmisă online şi va avea ca invitaţi reprezentanţi ai operatorilor economici, ai unităţilor de învăţământ, Centrului Naţional pentru Dezvoltarea Învăţământului Profesional şi Tehnic, Camerei de Comerţ şi Industrie Maramureş, Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureş şi Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş. Obiectivul principal al activităţii este promovarea învăţământului profesional şi tehnic, respectiv a meseriilor şi calificărilor dobândite, ca urmare a absolvirii unei şcoli profesionale”, informează Biroul de Presă al ISJ Maramureş. Mai mult, pentru promovarea calificărilor obţinute prin şcoala profesională, ISJ Maramureş, lansează site-ul https://sites.google.com/view/ziuameseriilor, unde poate fi consultată oferta educaţională pentru învăţământul profesional, inclusiv dual, din judeţul Maramureş şi unde vor fi publicate link-uri către activităţile desfăşurate în „Săptămâna Meseriilor”. ”Unităţile şcolare care au în oferta educaţională, pentru anul şcolar 2021-2022, calificări obţinute prin învăţământul profesional, inclusiv dual, vor facilita transmiterea în mediul on-line a activităţilor de promovare a meseriilor din „Săptămâna Meseriilor”, pentru ca informaţiile să poată fi accesate de elevii unităţilor de învăţământ gimnazial, diriginţii şi părinţii acestora, în vederea unei orientări profesionale corespunzătoare şi alegerea unei meserii compatibile cu aptitudinile lor”, transmite Biroul de Presă al ISJ Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.