🕮 Lecții de învățat 🕮 Úbuntu

0
130

Luna martie este și luna bunăvoinței, compasiunii și solidarității sociale. Este luna în care se sărbătorește și Ziua Mondială a asistentului social. Derulată în acest an sub semnul cuvântului Úbuntu. Termen care provine de la popoarele indigene din Africa de Sud și a fost popularizat în întreaga lume de Nelson Mandela. Există o povestioară care explică ce înseamnă solidaritatea dintre EU și NOI. Povestea spune că într-o zi, un antropolog occidental a plecat în Africa pentru a studia comportamentul social al unui trib indigen. A adunat un grup de copii, cărora le-a propus un joc. A pus un coș umplut cu bomboane sub un copac și le-a spus copiilor că acela care va ajunge primul la coș va câștiga tot coșul și va putea mânca dulciurile singur.
I-a aliniat pe toți copiii și a ridicat mâna pentru a da semnalul de start. Când antropologul a dat startul, copiii și-au prins mâinile și au început să alerge împreună. Ajungând la coș în același timp. Apoi s-au așezat într-un cerc mare și s-au bucurat de dulciuri împreună, zâmbind. Antropologului nu-i venea să creadă ceea ce vedea și i-a întrebat de ce se așteptaseră unii pe ceilalți, întrucât cineva ar fi putut lua tot coșul. Copiii au clătinat din cap și au răspuns: „Úbuntu, cum poate unul dintre noi să fie fericit dacă toți ceilalți sunt triști?”
Iată cum Úbuntu, ca principiu pentru consolidarea solidarității sociale și recunoașterea conexiunii globale este esențial pentru viitorul comun și durabil. O lecție care pune bazele promovării unui proces incluziv de dezvoltare a noi acorduri sociale între guverne și comunitățile pe care le deservesc.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.