În Baia Mare • Amenzi pentru depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor

0
25

Săptămâna trecută, polițiștii locali băimăreni din cadrul Biroului de Protecție a Mediului au efectuat 846 de verificări la platfomele de colectare a deșeurilor menajere situate pe raza orașului.
S-au monitorizat 349 de coșuri stradale și s-au făcut verificări zilnice la containerele metalice, fiind identificate 88 depozite necontrolate de deșeuri abandonate pe domeniul public.
Urmare acțiunilor întreprinse, s-au întocmit 10 procese-verbale, fiind aplicate 9 sancțiuni în valoare totală de 9.000 lei.
Amenda cea mai mare, în valoare de 1.500 lei, pentru abandonarea deșeurilor rezultate din activități specifice, a fost aplicată reprezentanților unei societăți comerciale, pentru că au abandonat reziduuri la containerul metalic amplasat pe strada Nucului.
Polițiștii locali reamintesc că cei care încalcă regulile pot fi sancționați contravențional cu amendă de la 500 la 1.000 lei – pentru persoanele fizice și de la 1.000 la 2.500 lei – pentru persoanele juridice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.