”Misterul” apei roșii din Băița

0
109

Pentru că s-a scris mult și nu de la fața locului despre apele poluate de la Băița, considerăm c-ar trebui lămurită problema. Mai ales că ea seamănă flagrant cu cea de la Handalul Ilbei, Cavnic, Băiuț, Borșa etc.
În Băița am revenit într-o zi absolut normală, fără o poluare masivă. Localnici foști mineri ne explică.
”Avem un fir principal, apa Băiței. În centrul satului primește un afluent din stânga, Valea Roșie. Pe acel afluent este stație de epurare, dar una depășită, în care se epurează cu sacul de var, când se epurează. Mai sus, dincolo de Băița, ba și de Ulmoasa, au mai fost exploatări, mai vin ape de mină, este o altă stație de epurare, pe pârâul Tiuzoșa. Interesant, ori funcționează bine stația, că n-am fost s-o văd, ori nu mai curge vasarâș din mine, pentru că de acolo nu vine niciodată apă murdară…”, spune un localnic, secondat de un tânăr.
Gurile rele spun că, în cazul Văii Roșii s-a făcut o gravă eroare de proiectare, dată și de relieful zonei, stația de epurare s-a pus sus, la ieșirea din galerii, dar în aval mai e una sau două foste galerii din care, în perioade de ploi, apa curge nestingherită, roșie, în… cea epurată!!
Cât despre imaginea actuală a văii Băița, poza ar terbui să fie grăitoare. Cam 50 de metri în aval de confluența Băiței cu Valea Roșie, râul este bicolor!!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.