Final Four-ul, în Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare

0
134

Federația Europeană de Handbal a ales, ieri, cele două locații unde se va disputa Final Four-ul atât în întrecerea masculină, cât și feminină a EHF European League. La feminin, locul de desfășurare va fi Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, în perioada 8-9 mai, fază în care s-au calificat Herning Ikast Handbold (Danemarca), Nantes Atlantique Handball (Franța), Siofok KC (Ungaria) și CS Minaur Baia Mare (România). Întrecerea masculină va avea loc la Manheim, în 22 și 23 mai.
„Ne bucurăm că împreună cu Rhein Neckar Lowen și CS Minaur Baia Mare, două gazde cu experiență, vom putea oferi o excelentă platformă pentru organizarea finalelor EHF și pentru promovarea Ligii European EHF din chiar sezonul inaugural. După un an cu foarte multe probleme, cluburile participante și jucătorii vor primi un moment culminant în Final 4, momente pe care le merită din plin”, a declarat președintele EHF, Michael Wiederer.

Nantes Atlantique Handball, adversarul din semifinale

CS Minaur Baia Mare și-a aflat, tot ieri, adversarul din semifinalele EHF European League. Dacă în prima semifinală Siofok (Ungaria) se va duela pentru un loc în finală cu Herning Ikast Handbold (Danemarca), în cea de-a doua CS Minaur Baia Mare va întâlni gruparea franceză Nantes Atlantique Hand­ball. Ambele confruntări sunt planificate pentru ziua de sâmbătă, 8 mai.
Campionatul Franței este în plină desfășurare, iar în acest moment viitorul adversar al trupei antrenate de Costică Buceschi ocupă locul 6 în întrecerea din play-off, însă are cu două jocuri în minus față de restul competitoarelor. De asemenea, Nantes s-a situat pe locul 3 la finalul sezonului regulat, după Brest și Metz.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.