Iașiul, orașul marilor iubiri, al marilor idei și al celor șapte coline a inspirat-o pe Paula Seling, dar și pe echipa cu care colaborează pentru a realiza un nou videoclip.
Filmările au fost realizate la Palatul Culturii din Iași și în sala de lectură a Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” (votată cea mai frumoasă bibliotecă din lume). „Ne-am dorit ca, prin videoclipul nostru, să scoatem în evidență aceste locuri de o frumusețe extraordinară și să-i facem, pe cei ce nu au mai vizitat dulcele târg al Ieșilor, să își propună asta, pe viitor. Sunt tare încântată de felul în care a ieșit, iar alăturarea unui cântec capodoperă, considerat valsul secolului trecut și intrat în Patrimoniul UNESCO, unor imagini atât de frumoase, cu încărcătură istorică, a creat o adevărată magie”, a relatat Paula Seling, făcând referire la melodia ce poartă semnătura marelui compozitor, Eugen Doga (valsul din filmul Dulcea și tandra mea fiară), pe versurile Vicăi Demici, orchestrație Sandu Gorgos, mixaj Sergiu Teacă și master: Cristian Faur. Filmarea și montajul au fost realizate de soțul Paulei Seling, Radu Bucura.



























