Onor veteranilor de război!

0
39

Mă număr printre cetățenii români care au slujit țara sub drapel, ca soldat în termen. Un an și patru luni, cu stagii la Timișoara și Beiuș. Arma la care am fost repartizat – artilerie. Am comandat, după absolvirea unei școli adecvate, un batalion de autotunuri. Pentru mine, armata nu a fost o perioadă dificilă din viață. Când am ieșit cu valiza de lemn pe ușa casei, tata mi-a spus atât: să-ți faci datoria! Sfatul părintesc a cântărit mai mult decât ordinul colonelului Vlaicu, șeful artileriei regimentului din Beiuș. După lăsarea la vatră, am intrat în rândul rezerviștilor. Eram convocat, periodic, la un regiment din apropiere.
Așa am rămas în preajma veteranilor de război din Maramureș. M-au captivat întâmplările prin care au trecut pe câmpurile de bătaie. Mulți dintre ei mi-au devenit prieteni, în ciuda diferențelor de vârstă. De neuitat, rămâne drumul veteranilor maramureșeni până în Munții Tatra, cu opriri în locurile unde au avut loc lupte, la care unii dintre ei au luat parte. M-au invitat și pe mine, în calitate de rezervist, dar și ca jurnalist. Am străbătut Ungaria și Slovacia. Am depus jerbe de flori cu tricolor la monumentele ostașilor români din Nyíregyháza și Miskolc, în Ungaria. Colonelul (r) ing. Aurel Ciolte, fost președinte al Asociației Veteranilor de Război „Bogdan Vodă” Maramureș, care a avut ideea deplasării, ne-a dus pe traseul unde au avut mari încleștări armate. Ostașii români au desfășurat ample operațiuni militare pentru înfrângerea rezistenței naziste pe teritoriul Slovaciei. S-au dus lupte grele pentru forțarea zonelor muntoase Javorina, Nitra, Fratra Mare, Inovec, Carpații Albi ori Tatra Mică.
Pe Valea Hronului, ne opream din loc în loc, unde unii dintre veteranii din grup au fost răniți. La Zvolen și Banka Bistrica, am căutat însemnele jertfei românești. Așa am găsit, în Cimitirul românesc din Zvolen, mormântul poetului-erou Ion Șiugariu, născut în Băița Băii Mari. A fost revelația acelei reconstituiri, petrecute în veacul trecut. A fost o lecție de istorie, la fața locului, predată de eroi ai dramaticelor evenimente. Am reținut că, pentru slovaci, românii sunt eliberatori. Am rămas definitiv atașat de veteranii de război. Mai spre timpurile de acum, am trăit experiențe unice, în teatrul de operații din Bosnia-Herțegovina, unde am fost invitat de colonelul Augustin Moldovan, care era comandantul Batalionului 76, Zenica. Militarii români, care erau la datorie atunci, au devenit veterani ai armatei române.
Să trăiți, domnule colonel, și sănătate! Și în acest an pandemic, pe 29 aprilie, în joia din Săptămâna Mare, a fost cinstită Ziua Veteranilor de Război, instituită în 1902, prin decret regal, și legiferată în anul 2007. Este un semn de recunoștință a meritelor celor care au luptat, dând mari jertfe de sânge, pentru apărarea suveranității, independenței, integrității teritoriale și intereselor României. Concepte sfinte ale unei națiuni care se respectă și vrea să dureze în istorie. Câți veterani de război mai sunt în viață? Se spune că în jur de 2000, veterani din ultima conflagrație mondială. Dintre care, 17 în Maramureș. Impresionante sunt mărturisirile celor care au luptat în Est, până la Cotul Donului. Nici astăzi nu uită că au trecut Prutul, pentru un pământ românesc, numit Basarabia.
Am avut norocul să întâlnesc mulți combatanți de pe acel front, răsucit de istorie. Îmi povesteau despre gustul amar al pierderii teritoriului de peste Prut. Cum spuneam, și în anul acesta pandemic, s-a schițat cinstirea veteranilor. Ce am văzut noi la televizor erau secvențe cuviincioase, în tonul știut. Dar au fost și reacții, pe care, din pricina grijilor cotidiene, eu le-am trecut cu vederea. Am reținut părerea scrisă a colonelului dr. Ion Petrescu, jurnalist militar, cu o vastă experiență în analiza conflictelor. A fost surprins cum a fost păcălit președintele României, și alți oficiali, să facă pe chelnerii, la Centrul Militar, împachetând – cu grija de a fi dați la televizor – ceva cadouri simbolice, pe care era așezat un tricolor. Cu experiența de militar, care a păzit această țară în vremea Războiului Rece, colonelul comentează atitudinea câtorva înstelați ai ministrului, care au stat cu capetele plecate, uitând că veteranii sunt simbolul demnității. Mai bine le acordau o sumă de bani celor care au fost în teatre de război, între viață și moarte.
Că și așa se împuținează văzând cu ochii. Jignitoare mi s-a părut atitudinea unui tânăr politician față de sprijinul financiar pentru veterani, de ziua lor. Care a spus că societatea noastră are alte priorități. Fără comentarii. Pe acest fond, închei cu o întrebare a colonelului Petrescu: „A cui mai este Republica Română? A unor finanțatori de la Viena, sau a ultimului guvern condus de Angela Merkel?” Întrebarea a fost pusă în contul unui veteran din al Doilea Război Mondial.
Onor veteranilor de război!

PS: Un ultim omagiu generalului de brigadă (rtg), CACINA HARALAMBIE, săvârșit din viață în aceste zile.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.