Campionatul Național clasic al juniorilor republicani, Under 19 și 17, a continuat cu meciurile din sferturile de finală, consumate la finalul săptămânii trecute, fază în care au ajuns câștigătoarele celor 16 grupe. ACS Fotbal Comuna Recea (Under 19) și CS Minaur Baia Mare (Under 17) s-au aflat printre respectivele formații, ambele jucând în deplasare meciul eliminatoriu.
ACS Fotbal Comuna Recea s-a luptat pentru un loc la faza semifinală cu LPS Bistrița. După o partidă încheiată la egalitate, totul s-a decis la loviturile de departajare, unde norocul a fost de partea bistrițenilor, care s-au impus cu 10-9.
De noroc au fost ocoliți și jucătorii celor de la CS Minaur Baia Mare, care au evoluat împotriva formației LPS Târgu Mureș. Gruparea gazdă a marcat de două ori în prima parte a întâlnirii, dar băimărenii nu au mai avut puterea să revină în partea secundă și au părăsit competiția în sferturi.