– reguli mai simple privind capitalul social –
Persoanele care doresc înființarea unei societăți comerciale în România beneficiază de o procedură simplificată în ceea ce privește eliminarea capitalului social minim al unui SRL, precum și obligativitatea vărsării capitalului social înainte de înființarea unui SRL.
Până la data intrării în vigoare a Legii 223/ 2020, capitalul social al unui SRL avea un prag minim de 200 lei, divizat în părți sociale egale și care nu pot fi mai mici de 10 lei.
Un prim pas în simplificarea procedurii înființării unui SRL are în vedere plata capitalului social. În acest sens, a fost înlăturată cerința cu privire la capitalul social minim de 200 lei la constituirea unei societăți cu răspundere limitară.
Totuși, valoarea capitalului social nu poate fi mai mică de 1 leu. În aceste condiții, de exemplu pentru înființarea unui SRL cu asociat unic, capitalul social va fi de minimum 1 leu, iar în cazul unui SRL cu doi asociați, capitalul minim este de 2 lei.
De asemenea, procedura de înființare a unui SRL devine mai simplă deoarece nu va mai fi nevoie de deplasarea la bancă de două ori: o dată pentru depunerea capitalului social și ulterior înființării, pentru deschiderea contului curent.
































