Primăria Municipiului Sighetu Marmației continuă procesul de reamenajare și modernizare a spațiilor verzi din municipiu, dar și a locurilor de joacă pentru copii.
„La Creșa «Piticot», situată pe strada Pintea Viteazul, și la Creșa «Sf. Elena» din cartierul Unirii, au fost executate lucrări de amenajare a spațiilor verzi și de dotare cu mobilier și echipamente de joacă, care corespund normelor europene privind siguranța în spațiile de joacă pentru copii. În cele două unități de învățământ sunt înscriși 110 copii, cu vârste cuprinse între 6 luni și 3 ani” – precizează reprezentanții Primăriei.





























