Taberele liberale

Deși nu sunt absorbit de politică, nu ai cum să ocolești lupta pentru șefia principalului partid de guvernământ, între fostul și actualul premier, care se vrea cea mai importantă temă politică a momentului. În noua noastră democrație, partidele de la noi, fie că sunt la guvernare, fie că sunt în opoziție, sunt mai mult cu gândul la alegeri. Sunt preocupate de sondaje, de comentariile din presă, așa încât este întreținută o atmosferă de campanie electorală. Dacă se apropie un congres, atenția se concentrează pe competiția internă pentru a câștiga supremația în partid. Cum în acest an se anunță vreo trei congrese – la liberali, useriști-plus și se pare la pesediști – ne-am procopsit cu un spectacol politic copios. Mă voi concentra pe competiția din PNL, care, deocamdată, a scos la încălzire doi lideri. Unul ar reprezenta prezentul, Ludovic Orban, iar celălalt viitorul, Florin Cîțu. Cel puțin așa i-a definit primarul liberal al Clujului.
Competiția a început în urmă cu câteva luni, când se poziționau taberele, iar premierul Cîțu nu era sigur dacă are suficient sprijin în partid. În acel timp, Orban avea accente de jubilație, socotind că are sprijinul majorității filialelor. Acum, deocamdată, lucrurile au luat o altă întorsătură. Ca observator de pe margine, nu am motive de entuziasm. Nici că Orban reprezintă un prezent luminos, nici că premierul Cîțu ar aduce viziuni salvatoare, inspirate pentru țară. Spun asta, pe proprie răspundere, deoarece combatanții nu și-au conturat intențiile practice. Acelea care privesc societatea românească. E adevărat, cei doi concurenți trebuie să-și convingă oamenii din partid. Taberele sunt împărțite și lupta a început.
Ludovic Orban, ca să facă un pas înainte, și-a anunțat candidatura pentru Cotroceni, spunând în public că „nimeni nu cunoaște mai bine ca el nici PNL-ul, și nici țara.” A făcut anunțul chiar în ziua lui de naștere, pe care și-a serbat-o în Parlament, în Salonul Spaniol, cu acele imagini care mai fac deliciul televiziunilor. De la agapă a lipsit premierul Cîțu. Nu mă întreb de ce! La rândul lui, premierul și-a adunat într-o fotografie susținătorii, printre care s-au regăsit și cei din Maramureș. Cîțu este din ce în ce mai agitat. Pe lângă problemele guvernării, care nu sunt deloc ușoare, trebuie să țină cadența cu lupta pentru alegerile din partid. A ajuns de s-a răstit la jurnaliști, când l-au întrebat despre controversatul PNRR. Printre liderii liberali, părerile sunt împărțite, glazurate cu prudență. De pildă, Ilie Bolojan, șeful liberalilor din Bihor, cel care a marginalizat revista Familia, publicație în care a debutat Eminescu, are o atitudine solomonică. Oscilează, deocamdată, între cei doi. Dorește să afle ce propune fiecare pentru partid și țară. Dar a ținut să spună că va fi o problemă, pentru cel care pierde să-și mențină funcția în stat, premier sau președinte al Camerei Deputaților. Să nu uităm că și liderul liberal bihorean a fost vizat la cursa pentru conducerea liberalilor.
Dar nu este prea târziu. Poate fi reactivată spusa, încărcată cu adevăr, când doi se ceartă, al treilea câștigă. În curând se vor declanșa alegerile locale la liberali. Liderii vor fi atenți să-i convingă pe noii aleși că vor obține resursele pe care le doresc. Orban nici măcar nu a ascuns acest lucru, lăudându-se că va negocia cu fiecare în parte. Ambii competitori își propun să cumpere bunăvoința liderilor liberali din filiale. Cu toate veștile premature despre izbânda unuia sau altuia, trebuie să avem în vedere și sprijinul, aproape explicit, al președintelui Iohannis, care speră că domnul Cîțu va fi mai ascultător decât Orban, care, în decembrie, anul trecut, i-a zădărnicit planul de a-l numi premier pe ministrul apărării Nicolae Ciucă.
Pentru noi contează cine ar fi mai potrivit să conducă destinele țării în următorii ani. După cum văd eu de aici, din Nord, Cîțu vorbește mult despre reforme, fără să fi demarat vreuna, iar Orban este un lider mai calm cu schimbările. De fapt, niciunul dintre ei nu a vorbit deschis despre problemele structurale, de fond ale României. De pildă, amândoi au alocat succesiv cele mai mici fonduri pentru Educație. Cu consecințe triste pentru noi. Ce să mai vorbim despre reforma sistemului de pensii, care ne îmbătrânește înainte de vreme. După cum văd acum plaja liberală, nu s-a ridicat un lider politic de anvergură. Cel așteptat pentru reformarea reală și necesară a României. Că noi traversăm încă deșertul.
Cum spunea cineva, se caută un Moise autohton. Privesc cu interes taberele liberale, conturate pentru alegerile din septembrie, și mă gândesc la niscaiva surprize. Dar amăgirea nu este de origine liberală. Deocamdată, succes în alegeri!