Începe evaluarea dosarelor pentru Tezaur Uman Viu

0
42

Pentru cea de-a noua sesiune a programului Tezaur Uman Viu au fost depuse 47 de dosare de candidatură, din întreaga țară.
Domeniile pentru care s-a aplicat sunt prelucrarea lemnului, prelucrarea lutului, prelucrarea fibrelor și firelor textile, prelucrarea pieilor și blănurilor, alimentație, ocupații, portul, spiritualitate și alte elemente de patrimoniu cultural imaterial. Evaluarea dosarelor de candidatură de către Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial va avea loc în perioada 8 iunie – 1 septembrie, anul curent. Persoanele care vor fi desemnate câștigătoare vor fi anunțate la data de 6 septembrie 2021. Comisia poate acorda anual un număr de maximum 15 titluri Tezaur Uman Viu. Programul TEZAUR UMAN VIU este implementat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salv­gardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Programul vizează identificarea și recunoaşterea la nivel național a celor care sunt creatori și păstrători ai valorilor tradiționale și care fac, prin talentul și efortul lor, dovada caracterului excepțional al performării, fiind capabili să transmită un anumit element de patrimoniu imaterial, în forma și cu mijloacele tradiționale nealterate, contribuind, astfel, la asigurarea viabilității acestuia în cadrul comunităților. În Maramureş avem două „Tezaure Umane Vii”, pe rapsozii populari Nicolae Piţiş şi Valer Burzo.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.