La Centrul DELF de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu”, 11 ani și 1.100 elevi cu diploma obținută

0
272

De mai bine de 10 ani, Centrul DELF din Baia Mare oferă posibilitatea elevilor din Maramureș și din județele limitrofe de a-și certifica nivelul de cunoștințe de limba franceză. Acesta a fost înființat în 2010, în urma demersurilor doamnei profesoare Paula Oros și, până acum, 1.120 de elevi au obținut aici Diploma de Studii în Limba Franceză.

• anual – o sesiune DELF Elev, nivelurile A1, A2, B1 și B2

Două argumente puternice au contribuit la crearea acestui centru din Baia Mare. Primul – abia introduse în România în 2007, evaluările DELF deveniseră foarte căutate de elevi, inclusiv de cei din Maramureș, care se prezentau în acest sens la examenele organizate în Cluj-Napoca, iar al doilea – profesorii din județul nostru, prin a căror muncă, elevii obțineau rezultate deosebite la acest examen.
La centrul delocalizat de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” se organizează anual o sesiune DELF Elev, nivelurile A1, A2, B1 și B2, destinată copiilor și tinerilor din clasele primare, de gimnaziu sau din licee și colegii. Diploma obținută este eliberată de Ministerul Educației din Franța, este recunoscută pe plan internațional și are valabilitate pe viață. Majoritatea universităților și a școlilor superioare din țările francofone solicită candidaților străini această diplomă în momentul înscrierii. DELF Elev este recunoscut și de Ministerul Educației din România, elevii putând să își echivaleze probele de competențe lingvistice din cadrul examenului de bacalaureat cu certificatele DELF, nivelurile B1 sau B2. La unele facultăți din țara noastră, proba de interviu din cadrul examenului de admitere poate fi echivalată cu certificatul DELF. În acest an, 40 de elevi s-au prezentat la examenul organizat la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare și toți au obținut diploma DELF, lucru cu atât mai lăudabil cu cât mare parte a anului școlar s-a derulat în online.

• profesorii care au pregătit elevii

Profesorii maramureșeni care au pregătit elevii sunt: Astalâș Ramona – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Bancoș Daniela – Colegiul Național „Gheorghe Șincai” Baia Mare, Costin Codruța – Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Făzăcaș Aneta – Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Indre Luciana Octavia – Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș, Ionașcu Alina – Școala Gimnazială „George Coșbuc” Baia Mare, Mich Felicia – Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Moldovan Liana – Liceul Tehnologic Agricol „Alexiu Berinde” Seini, Mone Rodica – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, Mureșan Sebastian – Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș, Popan-Miholca Viorica – Liceul Tehnologic „Alexandru Filipașcu” Petrova, Rus Claudia – Colegiul Național „Regele Ferdinand” Sighetu Marmației, Sălăgean Laura – Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tăuții-Măgherăuș, Sitar-Tăut Daniela – Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Suciu Carmela. Felicitări tuturor elevilor și profesorilor îndrumători! (prof. Aneta FĂZĂCAȘ, responsabil Centru DELF Baia Mare)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.