Anchetă la Șomcuta Mare: Blocurile sociale sînt ocupate de persoane fără probleme sociale!

3
2122

În orașul Șomcuta Mare, pe strada Poştei nr. 3, Consiliul Local și Primăria au construit două blocuri sociale, dar în aceste apartamente cu 1-2-3 camere locuiesc de regulă familii și persoane care nu au nici un fel de probleme sociale. Mai mult, în unele locuințe nu stă nimeni, sînt goale de ani de zile (din 2016), ceea ce se vede prin faptul că nu consumă energie electrică, apă și gaz metan.

Consiliul a încălcat legea

Miercuri, 21 iulie 2021, am ajuns la Primăria din Șomcuta Mare și am aflat că repartizarea acestor apartamente sociale s-a făcut pentru familiile și persoanele tinere, sub 35 de ani, care nu dețin casă personală (n-avea importanță dacă părinții tinerilor au trei case cu cîte două etaje). În acest fel, criteriul social legal a fost ocolit de hotărîrea Consiliului Local Șomcuta Mare și de acțiunile Comisiei de repartizare a apartamentelor. Locuințele sociale ar fi trebuit să fie acordate familiilor sărace din oraș, cu mulți copii minori, unor persoane bolnave, fără venituri.

Blocul social aflat în construcție
Blocul social aflat în construcție

L-am întrebat pe un cetățean din Șomcuta Mare, l-am oprit pe stradă, în apropierea Primăriei: Cine a primit apartamente în blocurile sociale de pe strada Poştei nr. 3. Răspunsul său a fost rapid: „Pilele și relațiile celor din Primărie!” Ne-a spus, privind în jur cu atenție, că un apartament social este utilizat ca … frizerie-coafură-manichiură, de soția unui polițist local. Că un alt apartament este închiriat de un salariat al primăriei. Că un altul a fost repartizat unor tineri ai căror părinți au în proprietate trei locuințe. 90% dintre locatarii blocurilor sociale nu îndeplinesc condiția socială, ne-a spus cetățeanul din Șomcuta. În acest timp, adevăratele cazuri sociale locuiesc claie peste grămadă…

Caz social neluat în seamă

Reclamanta Simona Pințoi
Reclamanta Simona Pințoi

Ancheta noastră a pornit de la Simona Pințoi din Șomcuta Mare, persoană cu handicap, crescută în sistemul de protecție a copilului de la o lună (cînd a fost abandonată de mamă) pînă la 18 ani. Locuiește de 20 de ani în Șomcuta Mare, muncește cu ziua, cînd se simte bine… Din 2016 pînă acum, a făcut 7 cereri la primărie, pe numărate, pentru a primi locuință socială, dar la fiecare a căpătat răspunsul să mai aștepte… Miercuri, am însoțit-o pe Simona Pințoi la Primăria Șomcuta, unde a stat de vorbă cu secretarul orașului și cu viceprimarul. A primit același răspuns, nu există apartamente sociale libere, dar se construiește al treilea bloc, cu 24 de apartamente, lîngă celelalte două, și Simona va primi locuință socială acolo, ținînd cont de vechimea cererii, de faptul că are certificat de persoană cu handicap accentuat, că este beneficiară de ajutor social (255 lei/lună), că n-are familie (părinții săi au murit, nici nu i-a cunoscut prea bine, iar cei 10 frați sînt împrăștiați prin țară și prin lume). Simona ne-a povestit viața sa de 43 de ani, de mică a fost bătută și batjocorită, la maturitate a rămas cu traume psihice, nu poate lucra (are meseria de zugrav-vopsitor-tapetar), își pierde concentrarea, se enervează…
• În timp ce astfel de persoane cu probleme de sănătate și sociale grave n-au unde să locuiască decent, Primăria a împărțit cele 48 de locuințe sociale unor persoane sănătoase, înstărite, care au case, autoturisme, servicii!… Am sesizat situația aceasta (primarul orașului nu era la birou în acea zi), iar secretarul și viceprimarul ne-au promis că va fi analizată. Așteptăm răbdători 30 de zile, ca autoritățile locale și județene de stat să-și spună punctul de vedere!

3 COMENTARII

  1. Rușine la niște porci de oamenii ăstea nu merită domnie la statul Român statul Român atât știe doar să fure de fapt atât știe oamenii mai mari doamne sfinte ce înseamnă asta furt pe față.

  2. Prima neregulă : cei în drept să primească apartamente sociale au depus cereri la începerea construirii acestor blocuri. Durata construirii a fost foarte lungă, în jur de 10 ani. Acest fapt a făcut să depășească limita de vârstă cei ce au depus cererile. Apoi atribuirea s-a făcut așa cum se vede. Verificați de ce a durat atât . Părerea mea este că trebuia luată în considerare vârsta din momentul depunerii cererii și nu vârsta la momentul finalizării blocurilor, după 10 ani !!!

  3. Are dreptate Simona.Nici eu nu am primit apartament pentru ca sotia avea 3 luni peste 35 ani.dar blocurile in loc sa se finalizeze in 4 ani,au fost finalizate in 8 ani.deci…nu am putut sa ne oprim anii in loc sa nu mai imbatranim.raspuns primit la acea vreme de la viceleprimar de pe acea vreme a fost:”la ce salar am eu si sotia putem trai in chirii pana la adanci batraneti.”

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.