Angajații care aleg să se vaccineze vor beneficia, la cerere, de o zi liberă plătită în ziua în care li se administrează fiecare dintre dozele de vaccin împotriva COVID-19, potrivit unei legi promulgate de președintele statului.
Potrivit acesteia, se propune totodată ca inclusiv elevii, studenții și cadrele militare în activitate să fie scutiți de prezență în ziua în care le este administrată o doză de vaccin împotriva COVID-19. Ziua liberă cu pricina va fi acordată, așadar, atât la efectuarea dozei inițiale de vaccin, cât și la rapel, pentru vaccinurile pentru care se administrează două doze, iar de această zi se va beneficia în plus față de zilele libere de concediu de odihnă. De asemenea, elevii și studenţii vor beneficia de o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor în ziua vaccinării, la fel, pentru fiecare doză de vaccin efectuată. În plus, cadrele militare în activitate, soldații și gradații profesioniști vor beneficia, conform legii promulgate, de câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.





























