Recea și Minaur, litigii la FRF

0
191

ACS Fotbal Comuna Recea și CS Minaur Baia Mare, echipă ce a retrogradat din Liga 2, respectiv a ratat șansa accederii în eșalonul secund, nu au parte, în continuare, de liniște. Cele două grupări maramureșene sunt implicate în litigii la comisiile FRF, comisii unde jucătorii își cer drepturile financiare.
Fosta divizionară secundă, care are toate șansele să se îndrepte către faliment, în urma pierderii tuturor jucătorilor, dar și a acumulării unei datorii de peste 300.000 de euro, a pierdut litigiul cu fostul jucător Cătălin Jucan, care trebuie să primească de la Comuna Recea toate restanțele financiare, în urma deciziei dată de Camera Națională de Soluționare a Litigiilor în data de 20 iulie. Desigur, Recea are dreptul să facă apel la decizia CNSL, însă anticipăm că nu va face acest pas, șansele schimbării deciziei fiind infime. Reamintim că echipa de lângă Baia Mare nu și-a plătit jucătorii și antrenorii din luna decembrie a anului trecut.
Și Minaur a ajuns la această comisie, după ce fostul jucător Andrei Tînc și-a de­pus memoriu pe același considerent. Însă litigiul acestuia cu gruparea băimăreană se va judeca în 29 iulie.
Probabil că vor exista și alți jucători de la cele două cluburi care în perioada următoare se vor îndrepta către comisiile abilitate pentru a-și cere drepturile financiare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.