Paul Covaci, artistul inspirat de realităţile cotidiene: de la virusul pandemic la fiinţa umană contemporană

0
854

Dacă pentru unii oameni obişnuiţi cu agitaţia, perioada de distanţare pandemică a fost resimţită mai acut, pentru artişti a fost un moment de respiro pentru că au avut timp să petreacă mai mult cu ei înşişi, să se interiorizeze şi să îşi pună ideile în practică. Tânărul artist Paul Covaci a mărturisit că, în această perioadă, a fost la fel de creativ şi chiar la fel de “haotic” pentru că obişnuieşte să lucreze în acelaşi timp la proiecte diferite din sculptură şi pictură.

Inspirat de virusul pandemic

“Perioada de pandemie cu izolarea aferentă pentru mine nu a reprezentat o mare diferenţă deoarece ca artist plastic sunt obişnuit să petrec timpul singur. Ge­nul meu de artă nu îl pot face socializând la cafele prin oraş, decât dacă m-aş apuca de scurtmetraje, de altceva, sunt tentat de acest aspect, dar deocamdată nu e cazul.
În această perioadă am fost la fel de creativ ca altădată. De idei nu duc lipsă niciodată, numai de timp”, a punctat Paul Covaci. Artistul a subliniat că virusul l-a inspirat, ceea ce se observă şi în lucrările sale mai noi. “Am nişte sculpturi cu forme mai bio care au fost inspirate chiar de formele virusului. De asemenea, mă inspiră foarte mult anumiţi artişti contemporani, adică cei care au o poveste în spatele lucrării sau chiar militează pentru o cauză anume şi mă inspiră natura şi obiectele, chiar «deşeuri» uneori pe care le găsesc şi încerc să fac diferite lucrări cu ele. Consider că dacă ai mintea deschisă ca artist, poţi face «artă» din aproape orice”, a adăugat Paul Covaci. El a mai arătat că are preocupări legate şi de fiinţa umană. “Sunt într-o perioadă în care investighez înfăţişarea umană şi interacţiunile în cupluri, omul viitorului etc. Nu mă preocupă să redau omul aşa cum se vede, ci mai degrabă să exprim ce este în interiorul personajului, trăsăturile lui de caracter, obsesiile timpului său etc. Arta (contemporană, în special) este mai degrabă transmitere de idei (noi) decât performanţă”, a adăugat artistul.

Planuri de expoziţii

Paul Covaci plănuieşte acum o expoziţie cu un proiect mai vechi al său. De altfel, ca oricărui artist, îi e dor de expoziţii. “Cei care conduc oraşul, judeţul, ţara ar trebui să înţeleagă că un oraş este cam mort fără cultură şi să investească mai mult în ea. Rezultatele se vor întoarce îndoit, chiar şi pecuniar, vezi exemplul Sibiului, în perioada festivalului de Teatru nu găseşti loc de cazare pe acolo şi oraşul freamătă de turişti străini, asta înseamnă un venit în plus pentru mulţi localnici. Pe de altă parte va mai trebui ca mulţi dintre noi să înţelegem că există şi alte valori în viaţă decât banul din care mulţi au făcut un Zeu şi sunt nesătui într-o alergare febrilă, continuă”. Artistul le transmite iubitorilor de artă gânduri de bine şi le recomandă să îşi îndrepte privirile spre Divinitate, deoarece “de acolo ne va veni ajutorul, totul e prin mila şi iubirea Lui”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.