Neomarxismul, o invenţie mediatică

0
89

În dicţionarul enciclopedic, neomarxismul, identificat cu neo­comunismul, nu figurează ca doctrină, ideologie, sau curent politic. Internetul, probabil inspirat din dicţionare politice, conferă neomarxismului o definiţie filozofică sofisticată şi greu de înţeles, pentru cei interesaţi de noile curente politice.
Despre neomarxismul născut pe alte meleaguri şi adepţii lui, informaţiile sunt puţine şi sporadice. Cu toate acestea, în mass-media circulă zvonul că miniştrii userişti şi plusişti din guvernul Cîţu ar fi contaminaţi de virusul neomarxismului şi neocomunismului. Mai mult, sunt acuzaţi de incompetenţă, lipsă de profesionalism, aroganţă, de faptul că blochează iniţiativele premierului şi mereu ameninţă cu ieşirea de la guvernare. Acuzaţiile vin din partea aşa-numiţilor formatori de opinie, acreditaţi în slujba partidelor din opoziţie şi a unor televiziuni. Personal nu cred în varianta mioritică a neomarxismului construit în platourile televiziunilor puse pe scandal şi manipulare. Nu contest acuzaţiile care pot fi reale şi întemeiate, însă miniştrilor incriminaţi, eticheta de neomarxişti nu li se potriveşte. Motivul este simplu, nu îndeplinesc condiţiile impuse de ideologia marxist leninistă şi contextul apariţiei ei în istorie. Mai habarnişti decât neomarxiştii sunt detractorii lor, care vorbesc în necunoştinţă de cauză. Deoarece nici ei nu şi-au însuşit pe deplin ideologia, formulează acuzaţii nefondate la adresa unor personaje ajunse la guvernare într-o conjunctură nefericită. Ca să devii neomarxist autentic, obligatoriu trebuie să dovedeşti că eşti strănepotul celor patru mari învăţaţi ai lumii, al căror nume în anii copilăriei l-am reţinut după mărimea bărbilor. Marx – barbă mare, Engels – barbă mică, Lenin – barbă cioc şi Stalin – barbă deloc. Lăsând umorul la o parte trebuie precizat că, la vremea lor, personajele au făcut istorie şi au schimbat faţa lumii. Cine nu crede nu are decât să pună mâna pe istorie, ale cărei adevăruri, chiar dacă nu convin, nu pot fi trecute cu vederea şi uitate. Cu bune şi rele, ideologia marxistă a avut preocupări serioase şi a fost principala sursă de inspiraţie pentru partidele de stânga din întreaga lume. În decursul istoriei a militat pentru integritate şi independenţă statală nu globalizare, iar în societate a cultivat principiile şi regulile familiei sănătoase. Fondatorii marxismului şi urmaşii lor comunişti nu au fost interesaţi să acorde atenţie educaţiei sexuale, nici fenomenului L.G.B.T., o realitate prezentă cu importanţă secundară în societate. Preocupările foştilor neomarxişti au valoare pentru cei care-i calomniază. Prin intermediul lor vor să atragă atenţia opiniei publice că „ideologia marxistă şi comunismul nu au murit, numa’ un pic s-au hodinit”. Prin urmare, poporul ar trebui să iasă în stradă, iar guvernul Cîţu să cadă, precum guvernul lui Ponta. Spre dezamăgirea retractorilor, şmecheria nu merge. Poporul se bălăceşte la mare, ştie că protestele din stradă în zile caniculare pot fi periculoase. Iar cei care totuşi adoră protestele, cu tricolorul şi crucea, în loc să declare război neomarxiştilor au treabă cu vaccinarea. Scandalurile politice interminabile denotă că România din cauza tuturor guvernărilor a fost băgată pe drumuri lăturalnice şi înfundate. La întrebarea în ce ţară trăim şi cine trebuie să răspundă nu ştiu. Şi totuşi, gândul mă duce la evenimentele din 1989, când dictatura a fost înlocuită cu o democraţie eşuată şi prost înţeleasă.

Prof. Vasile ILUŢ

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.