De obicei, mănăstirile din Maramureș se întrec în lux și-n perfecțiune. Da, unele chiar au sărit calul, exagerează cu perfecțiunea, aleile, florile, rusticul. La cealaltă extremă, e o mănăstire la margine de județ, bine ascunsă, unde nu se dă doi bani pe imagine. E plin de bălării, de tufe, în curtea mănăstirii nu e nici măcar cosit. Ar putea fi o altă abordare, eco-rustică, sau o delăsare demnă de cauze mai bune. Adică… budismul era cu destinul, cu voia sorții, nu creștinismul, nu?
