Talpă silvică la investiții • NU – pentru trecerea drumului spre Țibleș la autoritatea locală!

0
181

Pentru conformitate, înainte de a afirma răspicat să silvicii refuză să dea drumul de pe Valea brazilor spre muntele Țibleș autorităților locale, ce ar vrea să-l modernizeze, ar fi cazul unui scurt istoric. De la intersecția cu drumul intercomunal asfaltat de pe Minghet spre Botiza, drumul spre Țibleș este silvic. Pe prima porțiune e cartier de case, acolo oamenii s-au revoltat și au ajuns până la Prefectură, pentru praful și gălăgia făcute de utilajele silvice.

Automat, autoritatea locală a cerut porțiunea de drum de la Direcția Silvică, s-o asfalteze, ca drum comunal. Apoi, dat fiind apetitul primarului Nicolaie Burzo pentru fonduri europene, a cerut 7,4 kilometri, pentru a fi modernizat și de a deschide accesul decent, spre grupul de case de vacanță de pe Valea Brazilor, dar și al montaniarzilor spre vârfurile Țibleș, Arcer și Bran. „Aveam varianta fondurilor europene din viitoarea sesiune, dar inițial l-aș fi depus pe Planul Național de Investiții. Nu obligatoriu asfaltat, dar oricum, modernizat. Porțiunea cu case o asfaltăm pe loc, din buget local, nu era mult, sub un kilometru…”, spune edilul.
Însă autoritatea locală a suferit o înfrângere. A primit de la silvici o notă prin care află că nu va primi drumul, pentru că el se suprapune peste trei mijloace fixe… de asemenea se spune că drumurile forestiere care fac obiectul investițiilor nu se dau… „Vă rugăm să reveniți după recepția lucrărilor de investiții”. Ca și cum cineva ar da cadou un drum pe care l-a modernizat… „Nu-i bai, să-l facă, să se facă măcar..”, spune edilul, dar zâmbește amar în barbă. Reiese printre rânduri că de fapt silvicii au doar un studiu de fezabilitate vechi de 4-5 ani, nu finanțare. Iar lucrarea efectivă este „în faza de așteptare a finanțării”, adică… citiți dvs. printre rânduri. Iar groșenii întreabă, evident ironic… „Cât durează faza asta de așteptare?”
Interesant, la doar doi pași de locație, aceeași situație se petrece la vecinii din Lăpușul Românesc, unde primarul Cristina Buda a luat calea Bucureștiului și a cerut drumul silvic de la mănăstirea Râoaia, la fel, pentru modernizare și transformare în drum comunal. Tărăgănări, amânări, stat pe la uși. Deci nu, niciunul dintre drumurile amintite nu vor deveni comunale, chiar dacă ar fi potențial de investiții (n.r.- ambii primari sunt liberali la momentul potrivit…).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.