Românii își pierd locurile de muncă

0
35

– rata șomajului a depășit 5% –

În ultima perioadă, pe piața muncii din România se întâmplă un fenomen îngrijorător. Avem din ce în ce mai mulți șomeri, arată cele mai recente analize efectuate pe piață.
Potrivit Institutului Național de Statistică, în luna iulie 2021, România a înregistrat o rată a șomajului de 5,1%, în creștere cu 0,1% față de luna precedentă. Acest lucru înseamnă că, față de luna iunie, în iulie am avut 12.000 de șomeri în plus.
În total, numărul șomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2021 a fost de 420.000 persoane, în creștere față de luna precedentă (408.000 persoane).
Mai mulți bărbați șomeri decât femei
Rata șomajului la bărbați a depășit-o cu 0,7% pe cea a femeilor (valorile respective fiind 5,4% în cazul persoanelor de sex masculin și 4,7% în cazul celor de sex feminin).
De asemenea, analiza INS relevă faptul că, pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata șomajului a fost estimată la 4,1%, pentru luna iulie 2021: 4,2% în cazul bărbaților și 4% în cel al femeilor.
Numărul șomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 76,5% din numărul total al șomerilor estimat pentru luna iulie 2021.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.