Peste 300.000 lei pentru o toaletă publică în Sighetu Marmației

0
83

Aleșii locali din Sighetu Marmației s-au întrunit, zilele trecute, în ședință ordinară, iar unul dintre proiectele intens dezbătute a fost cel legat de alocarea unei sume de bani pentru realizarea de toalete publice în municipiu.
Majoritatea consilierilor au fost de acord cu proiectul propus mai puțin cei din opoziție, adică PNL. Hotărârea însă a trecut.
„Prin votul consilierilor PSD, PRO România, PMP și UDMR vom investi, probabil, 320.000 lei într-o toaletă publică, prin transformarea unor construcții existente (garajele primăriei), în toalete publice. Împreună cu consilierii PNL, am considerat că nu putem gira prin votul nostru risipa banului public și, în consecință, nu am participat la vot, iar reprezentantul USR, Petrovan Sorin, a votat împotrivă. Proiectul a fost însă adoptat” – a spus viceprimarul Daniela Onița-Ivașcu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.