2.000 euro, microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile

0
56

Potrivit Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în perioada 12 – 22 octombrie 2021, aplicația de înscriere pentru a doua sesiune aferentă măsurii „Microgranturi acordate din fonduri externe nerambursabile” va fi disponibilă pe site-ul https://granturi.imm.gov.ro.
Măsura 1 face parte din schema de ajutor de stat instituită prin Ordonanța de Urgență nr. 130/31 iulie 2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului Operațional Competitivitate 2014-2020.
Relansarea măsurii de sprijin care oferă ajutor financiar nerambursabil sub formă forfetară în valoare de maximum 2.000 euro/beneficiar, sumă care poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile aferente măsurii, vine cu o serie de noutăți în plus față de facilitățile oferite în prima sesiune, respectiv: devin eligibili și beneficiarii din categoria Întreprinderilor Individuale și a Întreprinderilor Familiale, cu activitate economică în unul din domeniile prevăzute în Anexa nr. 1 la OUG 130/2020.
De asemenea, devin eligibili și beneficiarii din categoria profesioniștilor, definiți și reglementați de art. 3, alin. (2), din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, care desfășoară profesii liberale reglementate prin acte cu putere de lege.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.