În Ariniș • Lucrările de alimentare cu apă, finalizate

0
53

Localnicii din Ariniș se vor putea bucura, în curând, de apă potabilă la robinet. În Tămășești a fost finalizată recent aducțiunea de apă, precum și o stație de tratare. De asemenea, în centrul de comună și Rodina, lucrările la rețeaua de apă s-au încheiat. Investițiile au fost realizate din fonduri guvernamentale, ridicându-se la suma de peste 3 milioane de lei.
„Am finalizat o lucrare extrem de importantă pentru comunitatea noas­tră. Este vorba despre aducțiunea de apă în localitatea Tămășești, împreună cu stația de tratare, pentru că este o investiție separată de celelalte două localități. Am avut și recepția finală a lucrării. De asemenea, există o stație de tratare a apei pentru localitățile Ariniș și Rodina. Urmează demersurile pentru autorizarea apei potabile în comună, adică să depunem documentația la DSP. Lucrările au fost executate foarte bine, nu am avut probleme tehnice. Acum suntem în probe cu stațiile de tratare, cu cantitățile de clor, să vedem dacă totul este normal și atunci vom trece la autorizarea instalațiilor de apă”, a spus Gheorghe Mureșan, primarul din Ariniș. Următorul pas logic este introducerea canalizării la nivelul comunei. Soluțiile pentru realizarea investiției, de aproximativ 28 milioane de lei, au fost deja găsite. Mai rămâne de văzut sursa de finanțare. Aceas­ta poate fi asigurată prin CNI sau PNI.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.