În perioada 9-12 septembrie 2021, are loc tabăra literară organizată de Vasile Bele (Chiuzbaia), Gelu Dragoș (Lucăcești) și Nelu Danci (Plopiș), cu 50 de invitați din 11 județe, membri ai Ligii Scriitorilor din România. Nu este ușor să aduni atîta lume pentru un scop cultural, fără nici un ajutor financiar de la instituțiile de stat!
Ieri, a fost deschiderea oficială, la pensiunea Rustic de pe Valea Chiuzbăii. Au fost prezentate 4 cărți: „Singurătatea poetului” de Gelu Dragoș, antologia literară „Sincerus Verba, vol. IV”, „Fărtăția la Chiuzbaia” de Vasile Bele, Bianca Georgiana Bele, Nelu Danci și Marița Grigor și volumul colectiv „Din lada de zestre a satului Chiuzbaia”.
Astăzi, scriitorii merg cu autocarul la Sighet, Săpînța și Bîrsana. În cele două mănăstiri, vor fi prezentate cărțile de poezie: „Al optulea cer” de Emil I. Bozga, „Dunăre, vals al iubirii” de Olga Văduva și „Raze de gînd. Tăceri îmbrăcate în cuvînt” de Mioara Baciu. După cină, Nelu Danci va citi versuri populare din volumul său „Satul Plopiș în lirica populară”.
Mîine (sîmbătă, 11 septembrie), după vizitarea localităților Chiuzbaia, Șișești și Baia Sprie, vor fi prezentate cărți scrise de Leliana Mihaela Rădulescu, Paulina Georgescu și Dumitru Sandu. Vor fi acordate diplome, vor fi surprize (la cină), iar duminică dimineață, după poza de final, participanții vor pleca acasă cu gîndul la denumirea neconvențională a taberei: „Oprește-mă în tine, Maramureș! Oprește-mă în tine, anotimp!”




























Multumim organizatorilor taberei literare din Baia Sprie! Au fost zile de poveste in Maramures!Multumim Dragos! Multumim Bele! multumim Danci!
Mulțumesc cu recunoștință celor 3 magnifici; maestrul Bele, domnul profesor Gelu Dragoș, maestrului Nelu Danci, mulțumesc frumos pentru găzduire onorabilei familii Bele, doamnei Cristina Bele – ( perla din Ghiuzbaia). Mulțumesc colegilor mai mari de condei pentru cărți și învățături. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toți.
Am trecut de localitatea Valea Stejarului, în aval spre Prutus, Podul Înalt…!
O zi minunată și binecuvântată.
Doamne ajută!
Minunati cei trei muschetari, in ordine alfabetica, ca sa nu se supere niciunul: Bele Vasile, Danci Nelu si Dragos Gelu, care s-au straduit si au reusit sa ne ofere 4 zile de vis in mirificul Maramures! Multumim si deja asteptam sa ne revedem la o noua editie, asa cum ne-au promis organizatorii, niste oameni pentru care imi scot palaria! Multumim Baia Sprie! Multumim doamna Cristina! Multumim Rustic!