Puncte rezolvate din prima repriză

0
102

• Progresul Șomcuta Mare –CS Minaur Baia Mare 1-3 (0-3) •

CS Minaur Baia Mare a câștigat clar derby-ul județului cu Progresul Șomcuta Mare, scor 1-3 (0-3), contând pentru etapa 3 a Ligii a III-a, Seria 10, și a urcat în fotoliul de lider după pasul greșit al contracandidatei SCM Zalău.
Derby-ul de sâmbătă după-amiază a avut două reprize diametral opuse, prima a băimărenilor, care au marcat de trei ori, însă și cu largul concurs al greșelilor individuale comise de jucătorii gazdă, iar repriza secundă a aparținut aproape în întregime celor de la Progresul, care au marcat doar o dată.
Galben-albaștrii au deschis repede scorul în derby, în minutul 8, când Stanciu profită de o gafă monumentală a unui fundaș advers, scapă singur de la 40 m și nu iartă: 0-1. Băimărenii își vor dubla avantajul în minutul 25, prin același Stanciu, după ce a fost servit de Chinde: 0-2. La ultima fază a reprizei, Minaur va deține un avans de trei goluri, marcator Văsălie: 0-3. Progresul Șomcuta este mult mai prezentă în joc în partea a doua și pe acest fond își va trece în cont câteva situații clare de gol, însă numai una transformată în gol. De Paul Batin, în minutul 68, care a trimis sub bară din 6 m, după o pasă venită de la E. Piroska: 1-3. Gazdele au mai beneficiat de o situație bună de a se apropia la o lungime peste numai două minute, șutul lui Tarța de la 30 m fiind respins în corner de portarul advers.

• Progresul Șomcuta Mare: Brumar – Cezar Bud, Pașca, Bușică (55, Tarța), Szecui (55, Negreanu), Lihet, B. Jeler, A. Tutuța (66, Borode), Batin, M. Toma (38, E. Piroska), Parnău. Antrenor: Dănuț Sabou.
• CS Minaur Baia Mare: Gudea – Potcoavă, Oiță, R. Lazăr, Duruș, Bura, Chinde (56, Ciocan), Donca (65, Berindea), R. Rus (56, D. Matei), Văsălie (46, Jucan), Stanciu (56, Teut). Antrenor: Ciprian Danciu.

Rezultatele etapei 3: CFR II Cluj-Napoca – CSM Satu Mare 2-1; Luceafărul Oradea – Lotus Băile Felix 0-2; Progresul Șomcuta Mare – CS Minaur Baia Mare 1-3; SCM Zalău – Sportul Șimleu Silvaniei 1-2; Someșul Dej – CA Oradea (s-a disputat ieri).

Etapa viitoare • Vineri, 17 septembrie, ora 17.00: CFR II Cluj-Napoca – Someșul Dej • Sâmbătă, 18 septembrie, ora 17.00: CSM Satu Mare – Sportul Șimleu Silvaniei; CS Minaur Baia Mare – SCM Zalău; Lotus Băile Felix – Progresul Șomcuta Mare; CA Oradea – Luceafărul Oradea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.