Tabăra de Creație „Tinerețe și Libertate, Cultură și Credință”

0
21

Tabăra de Creație „Tinerețe și Libertate, Cultură și Credință”, organizată săptămâna trecută de organizația preotului Ionuț Bușca, este prilejul ideal prin care se formează o conexiune între tinerii cu dizabilități și cei care nu au cerințe speciale. Puține sunt ocaziile în care se pot lega asemenea prietenii și în care se învață că nu trebuie să presupui nimic legat de o persoană cu dizabilități, iar ideile preconcepute nu fac decât să întunece judecata.
În decursul săptămânii trecute, tinerii din Centrul de Zi ASSOC și din Centrul „Pinochio” de la Cărbunari s-au alăturat altor copii din Parohia Ortodoxă de la Șomcuta Mare. Inițiatorul taberei de la Târgu Lăpuș a fost Ioan Ilie Bușca, un foarte drag prieten al tinerilor și un colaborator apropiat al ASSOC, care an de an s-a străduit să îi adune pe tineri într-un cadru natural împânzit de dea­luri și animale și împreună să le ofere lecția empatiei.
Sub îndrumarea coordonatorilor, tinerii au participat la diverse ateliere de creație, reușind să realizeze căni și farfurii pictate, sticle și creații din lut, ultimele fiind realizate în cadrul vizitei la Mănăstirea Rohița. Pe lângă activitățile artistice, au fost organizate ore de echitație, drumeții la Mănăstirea Rohia și Rohița, unde tinerii au mers însoțiți de părintele Ioan și de coordonatorii lor.
Pentru unii dintre tineri a fost ocazia să experimenteze prima ședere în lipsa părinților, iar pentru alții să se descopere pe ei și să învețe lecția interacțiunii.
Lacrimile din ochii unora și regretul despărțirii au arătat că timpul petrecut împreună a fost valoros.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.