Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat că a semnat scrisoarea comună a miniștrilor agriculturii din Grupul de la Visegrad (Cehia, Ungaria, Slovacia și Polonia), alături de Bulgaria și Croația, adresată președintelui Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, Norbert Lins, cu privire la adoptarea cu celeritate a actelor de bază a Politicii Agricole Comune (PAC), după cum urmează:
a) Regulamentul privind planurile strategice în domeniul PAC;
b) Regulamentul privind finanțarea, gestionarea și monitorizarea PAC;
c) Regulamentul privind organizarea comună a piețelor (OCP) produselor agricole.
„Autoritățile statelor membre trebuie să finalizeze procesul de planificare strategică și să transmită planurile naționale înainte de sfârșitul anului. Pentru a finaliza cu succes acest exercițiu plin de provocări avem nevoie, pe lângă adoptarea regulamentelor de bază, și de actele corespunzătoare de punere în aplicare”, a afirmat ministrul Adrian Oros.
































