Altare mici, credințe mari

0
65

Într-un octombrie din anul 1979, satul Desești a fost cinstit de prezența poetului Nichita Stănescu, un simbol al valorii lirice, dar și o expresie a modernității. La Sighetul Marmației se contura forma națională a celebrului Festival de Poezie, pe atunci modelat de scriitorul Ion Ardeleanu-Pruncu, directorul Casei de cultură sighetene. El a sugerat ieșirea poeziei din oraș. Au fost încercări de tatonare la Vadu Izei și la Sarasău, fără să se contureze continuitate. Așa mi-am luat curajul cu satul natal. Dar Ion Ardeleanu-Pruncu mi-a mai pus o dulce povară pe destin. M-a trimis la București să-l conving pe Nichita, pe care-l cunoșteam din studenție, să vină în Maramureș. Am fost, l-am convins, a venit și a rămas la Desești. O chemare a Poeziei pe Valea Marei.
Nu uit rolul major în această lămurire al criticului Laurențiu Ulici. Atunci Nichita a semnat pe un stâlp de poartă: „Desești, un sat al sufletului și al poeziei, acest plai maramureșean de o frumusețe naturală fără seamăn. Un loc nebinecuvântat de istorie, dar binecuvântat de mândria și bunătatea oamenilor lui.” De atunci, an de an (în afară de anul 2020 ) într-un fel de pelerinaj la altarul Poeziei a venit, la Desești, floarea liricii românești contemporane. Și am ajuns în anul de grație 2021. Prin vreme, nume de rezonanță ale literelor românești și-au lăsat semnătura de sinceritate pe fața luminoasă a satului. Filosoful Mihai Șora a scris: „Altarele mărunte slujesc credințele mari”, idee preluată și de titlul meu.
Nu uit a spune că, după moartea poetului, am inaugurat Sala „Nichita Stănescu,” chiar un mic altar în fața căruia pelerinii își încercau credința în Cuvânt. Prozatorul Nicolae Breban, bun prieten al poetului, când a intrat în locul memoriei, și-a ridicat pălăria și a scris: „Cu bucurie și emoție am trecut pe la Tine, Nichita, dragule!” Adrian Păunescu a spus scurt: „Bună seara, Nichita!” Și poetul, parcă, i-a răspuns din imagini. Laurențiu Ulici, care a fost un susținător ardent al Serilor de Poezie, ne-a lăsat acest mesaj în registru ludic: „De dincolo de dincoace, deseștenilor un salut și o plecăciune pentru ceea ce au făcut întru bucuria sufletului nostru bucuros de poezie și, deopotrivă, întru memoria neamului ploieștean de pretutindeni.” Marin Sorescu, pentru prima dată în Maramureș, ne-a spus într-o seară de toamnă: „Am venit și eu să colind stelele, atât de limpezi peste Desești, și să mă vindec de toamnă cu descântecul lor.”
Un alt stâlp și un curaj al manifestării, scriitorul Horia Bădescu ne-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Dacă, trecând Gutâiul într-un octombrie, te poți întâlni cu Dumnezeu, la Desești îi poți auzi pașii venind spre oameni din eternitate.” Poetul Daniel Corbu, de la Iași, exclamă: „Slăvit să fie veșnic Nichita Stănescu, cel mai tânăr dintre zeii acestei țări. Bucuria sufletului meu întreg ca deseștenii care l-au adăpostit în casa și inima lor!” Anghel Dumbrăveanu a prins dor aprins de prietenul lui, în satul de pe Valea Marei: „Acum, fratele meu, Nichita, este iarăși cu noi, la Desești de Maramureș, unde este iubit nebunește, ca și în Timișoara, sau Belgrad, sau Londra. Acum ne este un dor nebun de el. Acum suntem mai singuri decât în nesfârșirea timpului în care am putut să-l îmbrățișăm, să-l sărutăm. Nichita, noi te așteptăm mereu și aici la Desești, și-n toate locurile prin care am umblat, am râs și ne-am bucurat mereu.”
Poetul Ioan Moldovan, laureat la Desești, ne-a lăsat emoția lui: „Tandre felicitări și închinare deseștenilor care au făcut și fac, an de an, ca o seară de toamnă să devină un timp cosmic, sortit pentru sărbătoarea poeziei ca iubire.” Poetul Arcadie Suceveanu, din Chișinău, ne-a lăsat mărturie aceste cuvinte: „Venim de-a lungul meridianului Doinei eminesciene, din Basarabia (De la Nistru pân la Tisa ) pentru a institui aici, la Desești, spiritul magnific al poeziei lui Nichita.”
Toate aceste gânduri, și multe altele, au fost scrise, cu spatele la Gutâi și cu fața spre imaginea lui Nichita, în Cartea de Onoare a manifestării de la Desești. Care în aceste zile împlinește vârsta de 42 de ani. Când tocmai să închei textul, am fost oprit de o urare, trimisă de academicianul, poetul Adam Puslojic, fratele întru poezie de la Belgrad, și el laureat al Deseștiului: „Bravo ție, Gheorghe! Ave, Maramureșule de Țară și poveste!” Azi, 24 septembrie, sub cupola rigorii, vom cinsti Poezia la Desești. Da, un altar mic, pentru credințe mari!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.