A început sezonul de toamnă în ciupercărit. Evident, în lumea lor, veștile circulă ca fulgerul, iar culegătorii de meserie, fie ei minoritari ce se bazează pe cules pentru a trece prin iarnă, zboară urgent în locul unde se aude c-ar fi. Hribe. De multe ori, vestea e desuetă…deja au fost acolo plutoane de culegători, plus sătenii care cunosc locurile din strămoși. Ceea ce face totul mai incitant, nu? Vă reamintim totuși contextul și câteva reguli.
Straniu an în natură
Dacă vă amintiți, a înverzit cu 3 săptămâni mai târziu decât trebuia. Apoi au fost ceva ploi, după care, călduri istorice. Acum, a venit un subit val de frig, cu ploi. Dar sezonul de ciuperci începe. Au apărut hribii de toamnă, de asemenea cei din familia Ramaria-Creasta Cocoșului. Odată cu hribii clasici, au apărut și cei din familia Leccinum, cei de plop, mesteacăn, carpen, la fel de gustoși, dar cu picior negricios. Atenție însă, am văzut în păduri și hribii otrăvitori, ai țiganului și al dracului, plus buretele porcesc, toate foarte otrăvitoare.
În principiu, feriți-vă de hribii cu picior galben și pălărie roșie sau invers, iar dacă lăsați în urmă un hrib regal, comestibil și delicios cu culori similare, nici un bai, se pune oricum problema ocrotirii sale, fiind foarte rar. Revenind la Ramaria, mare atenție la Ramaria formosa-meloșel, foarte asemănător cu celelalte din genul rămurele/ Creasta Cocoșului. Dat fiind sezonul ciudat, înainte de valul de frig au reapărut crăițele – Amanita Caesarea. Greu de confundat, sunt ouă albe ce se dezvoltă în ciuperci mari, frumoase, portocalii, cu picior galben. Singurele din familie cu picior galben. Dar în același timp au apărut Amanitele foarte otrăvitoare- Pantherina, Muscaria și Phalloides, galbene și roșii. Atenție! Tot anul straniu a readus și gălbiorii din vară, revăzuți recent în Botiza. La vremea lor au apărut și Parasolii-Macrolepiota, cu care nu prea puteți greși, atât în pădure, cât și pe pășuni. Dar feriți-vă de parasolii mici. Mai bine… nu.
Viitorul apropiat
Sezonul e promițător. Însă, atenție! Apar și ciuperci stranii, pe care mai bine le lăsați în pace. Da, încep să iasă și păstrăvii-Pleurotus, pe trunchiuri de copaci mari. De asemenea, ghebele, la care trebuie să aveți mare grijă, sunt ușor de confundat cu specii „nefericite”. În plus, ghebele singuratice pot fi confundate cu fatalele pâlnioare Clitocybe.
Reapar în curând și Champignon, dar și aici trebuie atenție. Sunt delicioase, fie ele albe sau brune, ne referim la cele de câmp, dar ignorați cele care nu sunt maronii pe lamele. Cele albe sunt foarte otrăvitoare. Există de asemenea în păduri anume ciuperci pe care le culeg doar cunoscătorii, de genul râșcovului de brad, portocaliu cu lapte, tot portocaliu. Mai bine lăsați-i, suratele din aceeași familie sunt otrăvitoare.
De ordin general
Ciupercăritul are și alte mici piedici. Și reguli. Luați o botă, încercați să verificați ciupercile așa, nu palpați fiecare ciupercă dubioasă. Vremea ciudată cere echipare pe măsură, bocanci sau cizme, în funcție de loc, pelerină de ploaie. Unii culegători, nu insistăm asupra naționalității, devin pătimași, sunt cazuri în care „au jefuit” femei singure, cu coșuri. Feriți-vă, dacă nu e de viață și de moarte, de grupuri mari și gălăgioase.
În fine, sălbăticiunile. Dacă în anii trecuți trebuia să fii atent la mistreți, nu mai e cazul, s-au împuținat, drastic. Dar urșii s-au înmulțit. Acum e o perioadă sensibilă pentru ei, adună greutate corporală pentru hibernare, chiar dacă în unii ani nu hibernează. Și sunt mai irascibili… Mergeți la cules de ciuperci în grup, mai ales în zone precum Firiza-Blidari, Remeți pe Tisa, Repedea-Poieni, Băiuț.
S-aveți spor la cules! Nu uitați, sunt aproximativ 6.000 de tipuri de ciuperci în Europa, din care 600 sigur comestibile. 200, sigur otrăvitoare. Alte 800 de tipuri, sigur necomestibile. Restul… sunt încă necunoscute ca valoare alimentară. Culegeți ce cunoașteți, cea mai mică suspiciune trebuie luată în serios. Opăriți sau fierbeți ciupercile. Consumați-le cât de proaspete posibil. În rest, poftă bună!







































