5.380 pachete cu țigări de contrabandă confiscate

0
48

În Bocicoiu Mare
Polițiștii de frontieră din Sighetu Marmației au descoperit, într-un lan de porumb, 6 colete voluminoase, specifice baxurilor cu țigări. În urma cercetării zonei, s-a descoperit și un autoturism abandonat, care avea partea frontală avariată, iar banchetele din spate erau rabatate.
Autoturismul și coletele au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, au rezultat 3.500 pachete cu țigări, de proveniență extracomunitară.
Țigările, în valoare de aproximativ 41.000 lei, au fost confiscate, iar autoturismul a fost indisponibilizat.
În Vadu Izei
Un echipaj al Poliției de Frontieră a oprit pentru control un autoturism de teren, înmatriculat în România, condus de un cetățean român, în vârstă de 45 de ani.
Persoana și autoturismul au fost conduse la sediu, unde în urma controlului mijlocului de transport, într-un locaș special amenajat, s-au descoperit 1.880 pachete cu țigări, provenite din magazine de tip duty-free.
Țigările, în valoare totală de 22.000 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismul, în valoare de aproximativ 25.000 lei, a fost reținut pentru continuarea cercetărilor.
În ambele cazuri, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.