Școlile din Maramureș pot accesa programul Clubul Meseriilor Rurale

0
125

La Casa de lut a familiei Hochia din Firiza a fost lansat Clubul Meseriilor Rurale, un program al Fundației „Noi Orizonturi” ce are ca obiectiv împuternicirea tinerilor din mediul rural să conducă și să producă schimbări pozitive în comunitățile lor.

• exemple de meserii rurale pe care le poate integra un astfel de club

Începând cu anul școlar 2021-2022, programele Fundației Noi Orizonturi vin sub același acoperiș. GreenIMPACT, VIAȚA la țară, Edulab pentru ecoturism, Plante, Oameni și Povești Vindecătoare, Vânătoare de Comori, plus alte noutăți se regăsesc acum sub umbrela Clubul Meseriilor Rurale. „Deși pot părea de domeniul trecutului, multe meserii și activități antreprenoriale tradiționale sunt încă de viitor. Ecoturismul sau turismul verde prin care frumusețile unei zone sunt îngrijite, conservate, dar și promovat se bucură de una dintre cele mai rapide creșteri, în lume, dar și în România. În perioada pandemiei, a crescut foarte mult interesul românilor pentru vizitarea propriei țări, pentru explorarea ținuturilor rurale. Dar o experiența valoroasă a unui turist este dată de interacțiunea și serviciile pe care i le poate oferi un/ o: jurnalist culinar, curator simboluri rurale, organizator de șezători, designer de produse textile, ghid de natură, ghid de cultură, organizator de trasee tip „vânătoare de comori”, grădinar, culegător de flora spontană. Sunt doar câteva exemple de meserii rurale, dar de viitor, pe care le poate integra un Club al Meseriilor Rurale”, explică Ioana Hochia, gazdă a evenimentului de lansare.

• modalități de implicare de-a lungul anului școlar

Pregătirea pentru astfel de meserii începe cu o apreciere autentică a patrimoniului cultural și natural al spațiului rural, iar prin Clubul Meseriilor Rurale elevii vor avea ocazia să se reîntâlnească cu elemente comune din satul lor, dar cu o altfel de experiență de învățare. Programul Clubul Meseriilor Rurale poate fi accesat la bibliotecă, la clasă, ca activitate extracurriculară, dar și în școală, în cluburile Green IMPACT/ IMPACT/ Cercetași etc., în parohie, de altfel, oriunde este o gazdă bună și unul-doi îndrumători adulți. ”Ei vor putea parcurge trei modalități de implicare de-a lungul anului școlar 2021-2022: activități (au în ajutor un catalog cu peste 100 de activități, o serie de webinarii cu specialiști și posibilitatea de apela la un fond de 300 lei/ îndrumător pentru achiziția de materiale necesare realizării activităților); proiecte (doritorii vor putea participa la un program de formare pentru dezvoltare și scriere de proiecte, mentori pentru fiecare grup interesat și posibilitatea de a apela la un fond de maximum 2.000 lei/ proiect pentru a-l pune în practică); școli/ tabere de vară (au la dispoziție un ghid de organizare, pregătire cu specialiști și posibilitatea de a apela la un fond de 1.500 lei/ comunitate pentru a organiza o tabără în vara anului 2022)”, concluzionează Ioana Hochia.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.