CSM Baia Mare a început o colaborare cu Asociația Autism Baia Mare – Centrul de zi de recuperare pentru copiii cu tulburări de dezvoltare, director Andreea Iațu.
Copiii, care au vârste cuprinse între 6-19 ani, vor avea parte de două antrenamente de judo săptămânal, unul la Centrul de zi și unul la sala de judo a CSM Baia Mare.
Instructorul copiilor de la centrul de zi este Aurelian Centea, care va colabora cu antrenorii secției de judo a CSM Baia Mare: Bogdan Pop, Alin Popdan, Denis Pop și Vasile Pop.