Aproape de a răpune vicecampioana

0
36

• Știința Explorări Baia Mare – SCM Zalău 2-3 (-26, 20, 16, -22, -13) •

Un nou meci bun făcut de Știința Explorări, după cel din etapa inaugurală împotriva celor de la Dinamo, încheiat cu victoria bucureștenilor la limită, 2-3.
Acum, în cadrul etapei 3 a Diviziei A1 la volei masculin, băieții antrenați de Marius Botea și Sorin Pop au fost cât pe aici să producă o mare surpriză și să învingă vicecampioana. Din păcate, băimărenii nu au reușit în cele din urmă, și SCM Zalău a câștigat după decisiv, cu 2-3 (-26, 20, 16, -22, -13), după o dispută electrizantă, în care Știința Explorări a luptat de la egal la egal cu un adversar mult mai bine cotat. Totuși, este îmbucurător faptul că trupa lui Marius Botea a arătat, cel puțin până acum, că se poate lua la trântă cu orice echipă de rang mult mai înalt, în acest sezon Explorări nemaifiind echipa care înainte era percepută ca o victimă sigură.
Marius Botea: „Avem din nou regrete. Eu zic că am făcut un meci bun și dacă am fi câștigat primul set nu era o surpriză dacă am fi obținut victoria. Jocul prestat ne dă speranțe, dar diferența de valoare între noi și Zalău este mare. Am obținut un rezultat bun, dar se putea și mai bine”.

• Știința Explorări Baia Mare: Klochko 17 p, Taboada 6 p, Silvășan-Pașca 6 p, S. Dragomir 13 p, Tarța 17 p, Moreira 13 p, Crișan (libero). Au mai jucat: Cheagă 9 p și Catrina. Antrenori: Marius Botea și Sorin Pop.
• SCM Zalău: Minic 16 p, Kovalchuk 1 p, Mihălescu 19 p, Bălean 22 p, Palacios 7 p, Coasă 6 p, Bello Ruivo (libero). Au mai jucat: Râpeanu 1 p, Iliev și Cuciureanu 1 p. Antrenori: Marius Lazăr și Andrei Păun.
• Arbitri: Alin Metizer (Ploiești) și Nicolae Cristea (Cluj-Napoca). Observator FRV: Ion Bărsan (Iași).

Rezultatele etapei 3: Dinamo București – Steaua București 3-0; CS UV Timișoara – Unirea Dej 1-3; Olimpia Titanii București – Știința București 3-0; Universitatea Cluj-Napoca – SCMU Craiova 0-3; Rapid București – Arcada Galați 0-3; Știința Explorări Baia Mare – SCM Zalău 2-3.
În ierarhia la zi, Știința Explorări ocupă locul 9, cu 2 puncte.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.