58 de elevi din Maramureș, Sibiu, Galați, Brăila, Harghita și Dolj, din clasele VIII-XII, participă în aceste zile la orele și atelierele colaborative ale Școlii de toamnă MERITO, un eveniment online organizat la inițiativa prof. Tatiana Cauni, liderul comunității MERITO Maramureș, în parteneriat cu: Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Casa Corpului Didactic Maramureș, Maramureș Business Club – Romanian Business Leaders Maramureș, Asociația „Comunicați prin noi” și Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare.
„Elevii au cea mai mare nevoie de continuitate și conectare la învățare, în această perioadă, în ciuda vacanței neprogramate și în contextul impredictibilității perioadei următoare, din punct de vedere educațional. În acest context, nouă profesori din comunitatea MERITO organizează o „școală de toamnă”, cu ore și ateliere colaborative pentru elevi și profesori”, punctează prof. Tatiana Cauni, organizator. Atelierele pentru elevi, derulate până astăzi, inclusiv, sunt centrate pe cultivarea competențelor secolului 21 și se desfășoară, între orele 10 și 13, pentru elevii profesoarelor contributoare, pe teme precum: storytelling, STEAM, inteligență emoțională sau tehnici de învățare. Atelierul pentru profesori este centrat pe instrumente digitale la clasă și se va desfășura exclusiv pe Zoom, mâine, joi, 4 noiembrie, de la ora 16, în camere paralele de lucru, cu următoarea structură: Tatiana Cauni, profesoară de limba și literatura română: Nearpod; Coziana Zaharia, învățătoare: Genially; Antoneta Împușcatu, profesoară de științe: LearningApps; Marișca Morari, educatoare: WordWall; Daniela Elena Ionele, profesoară de discipline tehnice și instruire practică: Socrative; Andrada Mazilu, învățătoare: Padlet. Atelierul este disponibil gratuit profesorilor din toată țara, cu participare directă prin Zoom, în limita celor 500 de locuri disponibile.